x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fraţii râsului

0
Autor: Florin Condurateanu 07 Oct 2016 - 07:10
Fraţii râsului


Există în fibra poporului român pofta de haz, a ieşit românul la liman şi în timp de furtună făcând haz de necaz. Poporul român este înzestrat cu umor, iar biruinţa prin hohotul de râs se sprijină şi pe isteţime, un tolomac nu ştie să guste glumele. Popularii Romică Ţociu şi Cornel Palade de ani lungi se dovedesc neamuri cu bancurile, sunt priviţi de români ca fraţi ai râsului. Potrivirea lor într-un duet al glumelor se explică şi prin startul lor în teritoriul hazului prin legătura cu un restaurant. Bunicul lui Romică Ţociu conducea un restaurant în Craiova, unde cântau şi nişte lăutari cu repertoriu de inimă albastră. Observând prichindelul Romică faptul că lăutarii primeau niscaiva parale de la consumatori, a inventat ceva. Şmecheros de mic, Romică se făcea că are acompaniament de acordeon,  utilizând pe post de instrument un sertar. Cânta şi cu vocea şi aduna bacşişul de gurist în al doilea sertar de la masa de bucătărie fiindcă sertarul din bibliotecă îl folosea ca armonică. Partenerul său de cuplet, Cornel Palade, a început şi el cariera de pe scenă tot printr-o întâmplare de local, de bufet cu mese şi plită încinsă. Tinerelul Palade şi-a găsit o slujbă la un bufet unde vindea şi servea la mese. Mezeluri bune, caşcaval gras, şuncă greu de găsit, deci atracţii pentru clienţi care se aşezau la coadă răbdători să se înfrupte din aceste rarităţi. Amorezat de dreptate, vânzătorul şi chelnerul Palade a uitat că bufetul este în clădirea judeţenei de partid şi că acolo veneau mai ales activiştii de partid. Într-o zi, un încrezut cu cămaşă scrobită se aşază la masa principală şi porunceşte să fie servit primul, că n-are timp să aştepte. Palade ospătarul se enervează, se simte justiţiarul de serviciu şi îl pune la punct pe tupeist, “aşteaptă să-ţi vină rândul, că nu eşti şeful frigăruilor”. Nu era şeful frigăruilor, dar era şeful judeţenei de partid, îl muştruluise tânărul ospătar chiar pe primul secretar al judeţului. A făcut ordine Palade, dar peste o oră era dat afară cu şuturi în fund. Cu o carieră de chelner compromisă, Cornel Palade s-a apucat de cuplete la Casa de Cultură şi l-a întâlnit mai apoi pe Ţociu la un concurs de brigăzi artistice, unindu-şi talentele în duetul Ţociu şi Palade. 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de