x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gardul rușinos al neputinței

Gardul rușinos al neputinței

de Adrian Măniuțiu    |    18 Sep 2015   •   07:21

Problema nu e reprezentată de cele 30-32 de milioane de Euro, cât aproximez să fie costurile anuale directe cu cei peste 4 mii de refugiați preluabili într-o primă instanță, ci e legată de costurile indirecte, de integrarea lor. Aici încep complicațiile. Deși politicienii repetă că este imoral să tot vehiculăm cifre, pentru că vorbim despre oameni, nu despre cutii depozitabile, singura discuție lansată de aceștia e legată de numărul lor. Vorbim de oameni, nu de obiecte, foarte corect! Bun, și atunci dincolo de costuri, număr sau Schengen, e nevoie de un plan, de o gândire! Pentru a aloca niște resurse, inclusiv financiare. Costurile vor fi cu adevărat halucinante în lipsa unui plan, iar situația poate scăpa de sub control. Plus că, netransformându-i în asistați social, putem chiar profita. Ne-am separat de practicile vecinilor noștri maghiari, catalogate drept neo-fascistoide. Perfect, doar că în lipsa unui plan coerent, tot acolo vom ajunge. Acum, în prag de toamnă, încă mai avem puțin timp pentru a NU ne declara luați prin surprindere de exod, așa cum ne declarăm an de an, cu privire la venirea zăpezilor. În contextul intern al temerilor și al atitudinilor refractare cu privire la subiect, au ajuns săptămâna asta primii emigranți și la noi. Doi afgani. Din greșeală, însă! Se rătăciseră. Speriați, dezamăgiți, au cerut cu ochii în lacrimi să fie returnați în Serbia. Dincolo de hilarul situației, să nu ne amăgim că România poate sta deoparte. Refugiații incă ne ocolesc. Curând ei se vor regăsi, într-un număr semnificativ mai mare decât ne imaginăm noi acum, și în România. Trebuie să fim gata să-i primim! Ori preferăm ridicarea unui gard? DECI, CARE E PLANUL?
 

×