Iată-mă-s isprăvniceasă!

Este evident că titlul are o conotație ancorată într-una dintre operele reprezentative ale literaturii române, „Chirița în provincie” a lui Vasile Alecsandri.

Și e drept că atunci când cucoana Chirița primește de la soțul ei Grigori Bârzoi vestea „M-am isprăvnicit!... Neamul nostru s-o înălţat!”, ceea ce o face să spună „Kyrie eléison!... Iată-mă-s isprăvniceasă!”, sintagma interes național nu căpătase atât de multă importanță, mai ales pentru ea.

Chirița privește statutul de isprăvniceasă ca pe unul care-i dă privilegiul să vândă bunuri cu valoare perenă pentru a cumpăra nimicuri de sezon și statut, rochii și pantofi.

Până acum orice asemănare cu fapte și persoane reale este pur întâmplătoare. Dar dacă vrei să îngrași, de exemplu, gâște care-s deja supraponderale, numai ca să le poți lua ficatul și cu ceea ce obții pe el să realizezi niște pseudoinvestiții, începem să venim încet-încet din zona ficțiunii către realitatea care le-a considerat necesare în pandemie.

Chiar așa, ce te poate face să comercializezi active valoroase pentru a finanța achiziția de nonactive? Și în măsura în care schema implică și îndatorare, spre limita maximă prevăzută în Tratatul de la Maastricht, cine ar face așa ceva? Coana Chirița?!

Nu vreau să aduc din nou în discuție IPO-urile la companiile strategice care n-aveau nevoie de finanțare, chiar dacă „povestea” a fost îmbrăcată interesant, cu nevoia de dezvoltare a pieței de capital autohtone. La fel de interesant era că „injecția” de capitalism s-a realizat sub cupola unei structuri asemănătoare unui SIF, al șaselea, creat tot pe principiul să nu scape cumva politicul hăţurile economiei.

Mai important este că ceea ce a mai rămas se vede că ar fi apa de băut și sarea în bucate. Prima se ferea de dușmani când se otrăveau fântânile din calea turcilor, cealaltă se alătura pâinii puse pe tavă doar pentru oaspeții bine intenționați.