Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Propaganda dinainte de ’89 raporta recolte-record la hectar, dar nu uita să sublinieze că România nu mai este o ţară eminamente agrară. Perfect valabil şi acum: creşterea economică e limitată doar de suprafaţă, iar ţara e eminamente imobiliară.
Propaganda dinainte de ’89 raporta recolte-record la hectar, dar nu uita să sublinieze că România nu mai este o ţară eminamente agrară. Perfect valabil şi acum: creşterea economică e limitată doar de suprafaţă, iar ţara e eminamente imobiliară.
România se află pe locul doi în topul ţărilor în tranziţie din Europa după creşterea preţurilor la locuinţe, cu o rată medie anuală de 40% în perioada 2004-2006, cu mult peste avansul PIB pe locuitor, de aproximativ 6%, se arată într-un raport al BERD. Valoarea imobilelor e de şapte ori mai mare decât venitul net anual al românilor, faţă de un raport de 4 la 1 în 2002, observa BNR în ultima analiză privind stabilitatea financiară. Asta sugerează că piaţa imobiliară a devenit mai riscantă şi românii ar trebui să fie mai atenţi la ce cumpără. Dar întrebarea este de ce investesc românii în imobile, şi nu în industria alimentară? De ce în case şi terenuri, şi nu în industria auto, a cimentului, a tutunului, în siderurgie, în energie sau în activele marilor magazine? Răspunsul este simplu: românii investesc în piaţa imobiliară fiindcă este piaţă, oricine poate intra. În industria alimentară ori în cea a cimentului, statul restricţionează accesul celor nou-intraţi prin norme sanitare sau de mediu. În industria tutunului, lansarea unei mărci ieftine de ţigări se loveşte de acciza minimă. În industria auto şi în siderurgie, principalele companii au beneficiat de scutiri la plata impozitului pe profit, ceea ce după aderare nu mai e permis. Producătorii din energie, în loc să fie listaţi la bursă, sunt încă în proprietatea statului şi trăiesc într-o bună înţelegere cu intermediarii agreaţi. Iar marile magazine, care dezvoltă un comerţ civilizat, au primit cadou de la primării terenuri în buricul târgului. Se poate bate cineva cu investitorii strategici?
Să nu priviţi însă accesul pe piaţa imobiliară ca pe o secvenţă din alt film. Anterior, tot nişte clienţi ai statului au cumpărat pe mai nimic ogoare la marginea marilor oraşe şi le-au trecut, cu ajutorul primarilor, din extravilan în intravilan. Acum, la sute de euro pe metru pătrat, accesul a devenit liber pentru ca piaţa să aibă volum şi să susţină preţurile.
Dar problema nu este cum au făcut clienţii statului primul milion din vânzarea unor terenuri, ci că – în lipsa deschiderii altor pieţe – românii îşi pun toate ouăle în acelaşi coş. Dacă nu credeţi, uitaţi-vă pe bursă ca să vedeţi cât de scumpe sunt puţinele alternative de plasament la imobile. Iar Standard & Poor’s zice că ţările cu cel mai clar risc de supraîncălzire din regiune sunt România, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania. Surprinzător, de pe listă lipseşte Polonia, deşi anul trecut imobilele din Varşovia s-au scumpit cu mai bine de 50%, la fel ca la Bucureşti. Care să fie secretul polonezilor?
Citește pe Antena3.ro
Nu-i nici un secret: pe când la noi investitorii mergeau cu mic, cu mare pe piaţa imobiliară, în Polonia statul le permitea să cumpere şi altceva. La Varşovia funcţionează una dintre cele mai dezvoltate burse din regiune şi întreprinzătorii pot investi în domenii dintre cele mai diverse. Apoi, când capitalurile dezvoltă afaceri şi produse, acestea substituie importuri. Iar la final se explică şi de ce ne-a inclus Standard & Poor’s pe acea listă: pentru că, ocupaţi fiind cu imobilele, am uitat că suntem o ţară mare, care ar trebui să aibă capacitatea de a substitui importuri. Potrivit Standard & Poor’s, Bulgaria şi ţările baltice sunt economii mici, care nu se bucură de acest atu.
E limpede. În loc să se tot vânture idei pe tema limitării cererii interne, ar trebui să ne uităm mai bine la ofertă. Aceasta este redusă şi scumpă fiindcă statul obstrucţionează accesul pe pieţe. Iar când nu alocă piaţa resursele, ci redistribuie Guvernul nivelul de trai, inflaţia e mare, şi costul capitalului – piperat. åsta nu-i în nici un caz liberalism, după cum sugerează gradul de deschidere a economiei, ci protecţionism, aşa cum arată inflaţia.
