x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Îşi asumă Traian Băsescu o sinucidere politică? (II)

0
Autor: Ion Cristoiu 20 Noi 2008 - 00:00

Din ansamblul declaraţiilor făcute presei cu prilejul vizitei de luni la obiective ameninţate de Criză, am înţeles că Traian Băsescu nu se va mulţumi cu ipostaza preşedintelui de republică semiprezidenţială. Domnia sa se va implica în criza economică mai ceva ca un şef de republică prezidenţială. Se va implica asemenea preşedintelui american, care e, totodată, şi şeful Guvernului.



Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au fost preşedinţi la locul lor. Deşi, graţie autorităţii asupra formaţiunilor care i-au propulsat la Cotroceni (PDSR şi CDR), cei doi au avut o putere semnificativă, ei n-au făcut mare caz de ea. Aceasta le-a dat fiecăruia dintre ei posibilitatea de a nu-şi asuma dificultăţile guvernării. Speculând această realitate, Ion Iliescu a dat o mână de ajutor la căderea guvernului Roman în septembrie 1991. A funcţionat astfel trucul siguranţei arse. Nemulţumirea socială s-a concentrat exclusiv pe Guvern. Ea n-a trecut, asemenea unei bruşte ridicări de tensiune, dincolo de Guvern, la Cotroceni. Reforma radicală practicată de guvernul Roman risca să-l lovească şi pe Ion Iliescu. Prin debarcarea guvernului Roman şi instalarea guvernului Stolojan, trecând drept un guvern de tehnocraţi, preşedintele s-a salvat. Chiar dacă n-a folosit acest principiu în chip conştient, Emil Constantinescu a fost beneficiarul lui prin schimbarea a doi premieri de-a lungul mandatului 1996-2000.

Cu Traian Băsescu situaţia stă net diferit. Preşedintele de azi şi-a asumat, încă din primele zile de mandat, ipostaza de preşedinte jucător. Treptat-treptat, prin născocirea unor crize artificiale, rezolvate tot de el, potrivit principiului Pompierii dau foc la casă, Traian Băsescu s-a consolidat în ipostaza de Tătuc al naţiunii. Uşurinţa rezolvării se explică şi prin faptul că respectivele crize depindeau aproape în exclusivitate de prerogativele sale prezidenţiale. Criza jurnaliştilor ostatici a putut fi soluţionată spectaculos graţie Serviciilor Secrete. Alte crize au cerut doar o prestaţie mediatică. Să adăugăm că suspendarea n-a fost o criză reală pentru preşedinte, deoarece era mai mult ca sigur că referendumul îi va da dreptate.

O criză precum cea economică e însă una a cărei soluţionare depinde de guvern. Dacă ea va avea efectele sociale previzibile de către specialişti (creşterea spectaculoasă a numărului de şomeri, falimentul multor întreprinderi mici şi mijlocii, sărăcirea unei mari părţi a populaţiei), privirile se vor îndrepta spre Tătucul de la Cotroceni. Consolidat ca Preşedinte jucător, Traian Băsescu nu-şi va putea permite să nu se implice. De altfel, o situaţie asemănătoare a avut Ion Iliescu în 1991. Deşi nu se autoproclamase preşedinte jucător, fostul şef al statului era perceput de români, în condiţiile primilor ani de experienţă democratică, drept un Tătuc al naţiunii. Percepţie mult întărită de faptul că, în decembrie 1989, domnia sa l-a impus pe Petre Roman premier şi, pe fondul inexistenţei unei Constituţii, se manifesta şi ca un şef de guvern. Experienţa lui Ion Iliescu din primii ani postdecembrişti (care nu s-a mai repetat în mandatul 2000-2004, când Adrian Năstase a dat vizibilitatea postului de prim-ministru) s-a repetat în cazul lui Emil Constantinescu.

Declaraţiile din timpul vizitei la Mioveni, Oltchim şi Craiova ne dezvăluie un Traian Băsescu decis să nu lase pe Guvern povara Crizei economice. Domnia sa şi-a anunţat intenţia de a se implica în rezolvarea Crizei economice. Ne-o dovedesc nu numai declaraţiile privind Documentul alcătuit de conducerea Combinatului, dar şi conţinutul discuţiilor avute la cele trei obiective. Traian Băsescu a dat asigurări că la nici una dintre cele trei întreprinderi nu se va petrece nimic grav.

Criza economică a evidenţiat şefi de stat ai unor mari puteri neputincioşi în a rezolva un fapt atât de grav al realităţii.

Lucru normal.

Crizele economice, războaiele sunt fapte obiective de amploare, care depăşesc puterile unui om şi, în cele mai multe cazuri, puterile mai multor oameni.

Luni, 17 noiembrie 2008, Traian Băsescu şi-a asumat un rol mai puternic decât cel al lui Iulius Cezar şi Napoleon la un loc:

Cel de a putea soluţiona de unul singur criza economică, iminentă în România.

Prin aceasta, Traian Băsescu îşi asumă nu numai un rol de personalitate unică în universul cunoscut de om, dar şi o ipostază aproape sinucigaşă.

Cea de a prelua de la viitorul Guvern povara Crizei.

(Va urma)
Citeşte mai multe despre:   basescu,   traian,   editorial,   guvern,   ion

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de