În ce ţară trăim, fraţilor?!

BNR a comunicat date cu privire la operaţiunile pe care le-a derulat pe piaţa monetară, incluzând sumele împrumutate băncilor sau atrase de pe piaţă, precum şi maturităţile şi dobânzile acestor operaţiuni. Reiese că, într-o perioadă de nici o lună (6 mai-1 iunie), băncile din România s-au împrumutat de la Banca Naţională cu peste 14 miliarde de lei (aproape 3 miliarde şi jumătate de euro în echivalent).

Banca Naţională nu prea dă publicităţii asemenea statistici. Sau, de ce să acuzăm fără temei, poate trec neobservate! Ar fi avut probabil aceeaşi soartă şi de data aceasta dacă pe piaţă nu ar fi existat deja cifre privind alte operaţiuni cu care există obiectiv tentaţia de a le pune în relaţie. Sfârşitul lui mai-începutul lui iunie este momentul de la capătul unei perioade în care statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a împrumutat masiv la bănci pentru a-şi putea onora plata salariilor şi pensiilor, precum şi alte plăţi bugetare urgente pentru care nu avea bani. Nerealizarea încasărilor bugetare prevăzute a căpătat deja dimensiuni dezastruoase. Căderea economică înainte de toate, dar şi tendinţa obiectivă a contribuabililor, îndeosebi a celor mari, de a evaziona fiscal în perioade recesive, atât din absenţa de fonduri, cât şi din cunoaşterea faptului că, strânse cu uşa de lipsuri, autorităţile devin mai permisive, au restrâns sever încasările bugetare pe aproape toate segmentele: şi pe TVA, din cauza scăderii consumului, şi pe impozite directe (pe profit şi pe salarii), din cauza slăbirii atât a activităţii economice, cât şi a ocupării forţei de muncă.

Rămâne o curiozitate ce se va întâmpla în urma introducerii din mai a impozitului minim. Cel mai probabil pe segmentul respectiv vor creşte încasările din zona afacerilor mici, în timp ce se vor prăbuşi încasările din zona afacerilor mari, care îşi vor aranja conturile de o asemenea natură, încât, în loc de impozit pe profit, să plătească impozitul minim (care, în cazul lor, este mai avantajos). Astfel încât perspectiva redresării încasărilor bugetare este derizorie.

Dar rămânând, deocamdată, la perioada până la introducerea impozitului minim, este clar că statul nu s-a mai descurcat cu plăţile decât prin împrumuturi masive de la bănci. Acestea au redescoperit, precum în anii '90, raiul în România tocmai când efectiv nu mai ştiau exact ce cale să apuce sau, încă mai precis spus, ce strategie să adopte în contextul în care mamele lor din Occident le-au lăsat fără finanţare pentru expansiune pe meleagurile româneşti. Să plece nu pot, pentru că au de recuperat de aici banii avansaţi în anii trecuţi sub formă de credite acordate populaţiei şi unor firme autohtone. Să vândă n-au cui, căci toate băncile străine de aici sunt în aceeaşi situaţie! Au cerut statului român să le dea el finanţare. Acesta nici prea entuziast nu a fost, dar nici bani nu avea! Au bătut apoi la uşa Uniunii Europene să le pună aceasta la dispoziţie linii de finanţare, botezate pompos şi demagogic de "salvare a Estului", deşi ar fi fost pentru salvarea lor, şi nu a Estului. Rezolvarea a venit de la FMI. Statul român a fost pus el să se împrumute, pe seama contribuabilului român, pentru a aduce finanţare pe piaţă la dispoziţia băncilor străine, prin eliberări de rezerve minime obligatorii de la BNR. FMI le-a pus să se angajeze că nu vor trimite banii obţinuţi la mamele lor din Occident. Evident însă, nu încălcarea acestui angajament este problema. Preocuparea băncilor străine de prin România (cu unele excepţii, reprezentante ale unor bănci occidentale de mâna a doua) este că suratele lor mai mari de prin Occident au băgat aici bănetul de la FMI ca antemergător pentru a le înghiţi, iarăşi evident, mai pe nimic!

Din această situaţie rezultă încremenirea totală în care se găsesc băncile străine din România. Nici gând să reia cumva creditarea către economie şi populaţia locală. Dar din ce să trăiască dacă nu fac acest lucru, căci totuşi băncile din credite trăiesc şi fac bani?!

Starea precară a statului român le-a oferit nesperatul colac de salvare exact pe perioada în care nu ştiu ele însele ce să facă. Nu mai împrumută economia şi populaţia, ci împrumută statul. Fără risc şi la dobânzi babane. Trai, nineacă! Şi după ce de la începutul anului şi-au burduşit buzunarele cu câştiguri fără probleme la creditele, se pare, în echivalent de circa 7 miliarde de euro, acordate Ministerului de Finanţe, au rămas probabil fără lichidităţi. Şi atunci le-a dat Banca Naţională bani (aproape 3 miliarde şi jumătate de euro într-o singură lună!). Ca să facă ce?! Să împrumute statul român! Hai că-i tare! În ce ţară trăim, fraţilor?! Venind după împrumutul-mamut luat de la FMI şi după lansarea, tot prin bănci, a programului "Prima casă", nu putem să nu ne punem întrebarea: noi toţi în această ţară - contribuabili, Guvern, bancă centrală - existăm doar pentru a îngrăşa băncile străine din ţară? Alt scop în viaţă nu mai avem?! Alte modalităţi de relaţii între Guvern, bancă centrală şi contribuabili nu mai putem organiza?! Să ne mai rămână şi nouă ceva şi să nu ne ia băncile tot caimacul?!