Insuportabila povara

"Norman, vii si tu? Ia-l si pe Manea."

Desi premiul se distribuie iarna, asteniile Nobelului pentru literatura incep primavara, foarte devreme. In fapt, abia da o raza de soare, abia iesi in curte sa vezi daca iarba are ori nu de gand sa-si arate coltii, abia iti intinzi oasele intepenite de atatea luni de omat si te trezesti luat de piept: "De ce nu i s-a dat inca Nobelul lui Norman Manea?"

Abia mai scoate Llosa o carte extraordinara, abia termini de recitit un Škvorecký, abia faci fata unor chinezi care scriu uluitor, abia ai vreme sa citesti "noul Marquez" recomandat de niste prieteni mexicani, ca te trezesti din nou cu un pumn in nas: "Ce aveti de gand cu Nobelul lui Norman Manea?"

Unul din coifurile de gheata ale lumii a hotarat sa se topeasca mult mai repede decat planuisem noi, cutremure devastatoare ne smulg din tatani, alunecari de teren iau cu ele localitati intregi, o alta Katrina poate trimite o buna parte din Louisiana in lumea unde Bonaparte ar vrea sa renegocieze pretul cu Jefferson, elvetienii ii bat la hochei pe canadieni, gripa aviara se da drept tochitura, cand te trezesti iar cu brisca la gat: "Iar nu i s-a dat Nobelul lui Norman Manea?"

Recitesti Salinger si Norman Mailer, vezi ca John Updike, Kurt Vonegut, William Styron si Kundera sunt inca prin preajma, descoperi ca Lawrence Ferlinghetti se tine inca de nazdravanii lirice, recitesti uluit Woody Allen si Leonard Cohen, cand te trezesti luat de guler: "Unde e Nobelul lui Norman Manea?"

Incerci sa pricepi ce va aduce Romaniei integrarea in Uniunea Europeana si ce va aduce Romania in comunitate, te intrebi daca Romania mai produce ori nu suficient capital social, cand te bubuie din nou un megafon rotitor: "Cum sa intrati in Uniunea Europeana fara Nobelul lui Norman Manea?"

Proust si Kafka, Robert Musil si Malcolm Lowry, Borges si Ionesco, Ungaretti si Kavafis, Dylan Thomas si Céline, Joyce si Ezra Pound s-au dus fara sa se fi intalnit (din tot felul de motive) cu Nobelul si nu s-a prabusit universul. Incercam inca sa aflam daca Shakespeare a fost chiar Shakespeare, cand un fel de voce a comandorului ne urla in urechi: "Ce-ati facut cu Nobelul lui Norman Manea?"

Unii se indoiesc in gura mare ca Marin Preda ar fi avut vreun dram de talent, altii - ori cam aceiasi, nu conteaza - socotesc ca Marin Sorescu nu prea a existat, altii sunt gata sa jure ca Nichita Stanescu a fost o nulitate, cand tuna din nou: "Pe cand Nobelul lui Norman Manea?"

Cred ca avem de-a face cu o tragedie. Una autentica, deci ireversibila: Norman Manea a devenit in ast timp prea mare pentru Nobel. Oricum l-ar imbraca, oricum l-ar incalta, astazi Nobelul l-ar strange rau de tot. Eforturile sefilor de rand ce ne scoala din somn ori ne trimit la culcare cu napraznicul "Unde e Nobelul lui Norman Manea?" ar trebui reorientate.

Ce-ar fi daca ar infiinta Premiul Norman Manea pentru Absolut? Si n-ar fi oare potrivit ca el sa fie atribuit la o ora dupa decernarea fiecarui Nobel - de la pace la literatura si de la medicina la chimie - ca o palma morala pe neobrazarea planetei? Pentru asigurarea obiectivitatii supreme, propun ca juriul sa fie alcatuit numai din Norman si Manea? Iar Alfred Nobel ar face bine sa mai descopere inca o data dinamita, ca avem multe restante literare la premiile ce-i poarta numele.

Recunosc, este o povara covarsitoare sa fii Norman Manea, poate cu mult mai apasatoare chiar decat "Being John Malkovich". Totusi, nu cred ca exista povara mai atroce decat cea apasand pe umerii restului scriitorimii de pretutindeni: insuportabila povara de a nu fi Norman Manea.

Cu alte cuvinte, suntem chit. Si atunci, ce atata taraboi? Hai, bre, la o bere, ca poate ne mai racorim! Norman, vii si tu? Ia-l si pe Manea.