Intimitati pentru mai tarziu

21 Noi 2004 • 00:00

Unul din artistii nostri cu un plus de faima fata de confratii din generatie si-a sporit-o pe toata durata vietii scriind un cuprinzator jurnal de atelier.

Aici, el a notat tot ce-a socotit ca i-ar fi putut contura in posteritate un portret de filozof cinic, dar responsabil, preocupat inca din adolescenta de marile probleme ale creatiei si ale umanitatii, precum si pareri amanuntite, foarte ascutite despre colegi si prieteni. A facut treaba asta vreo cincizeci de ani, inca de pe vremea cand i-a cazut in mana jurnalul zilnic al lui Tolstoi si a decis sa intocmeasca unul la fel. Trecand anii, artistul a obosit sa-si tot povesteasca banalul vietii de familie si plictiselile de la sevalet cu frazele geniului neinteles, dar tolerant, care are solutii pentru orice, atat pentru durerile de sale, cat si pentru crizele politice planetare. In compensatie, i-a crescut apetitul pentru povestile dinauntrul breslei si pentru acelea, la fel de straine publicului, dinauntrul unor case in care avea acces. Jurnalul a devenit o delatiune completa cu explozie in viitor.

Multa lume are cunostinta de acest jurnal, unii spun chiar ca l-au vazut si ca ocupa un raft intreg in biblioteca, dar unde-si ascunde omul biblioteca, dupa ce i s-a spart de doua ori atelierul si nu i s-a furat nimic, e un mister chiar si pentru ai lui. Fapt e ca, in fiecare dimineata, scrie ceva intr-un caiet, iar cand sotia sau vreun vizitator il cauta la atelier, isi primeste oaspetii inchizand precipitat caietul sub ochii lor si varandu-l cu un gest scurt, vadit exersat in scrinul unde-si pastreaza desenele si alte hartii. Ar putea sa-si piteasca insemnarile inainte de a descuia usa. Ar putea, de asemenea, sa-i dea unui critic o parte din jurnal, una cu un continut benign, iar criticul sa comenteze intr-un articol, asa cum obisnuiesc sa procedeze toti cei carora li se ofera un capat de mister. Sa scrie despre esantion ca si cum ar fi parcurs tot misterul. Si lucrurile s-ar linisti.

Exista si santaje latente. Mai bine zis, o iminenta de santaj. Faptul ca un om, care te stie de aproape, istoriseste intr-un jurnal care va fi publicat dupa moartea sa tot ce faci si tot ce crede el ca inseamna fiecare gest si fiecare cuvant al tau te poate isteriza. Mai ales ca n-ai ce sa-i faci. Nu rezolvi nimic daca-l omori. Nimic si nimeni nu-i impiedica pe urmasi sa tipareasca delatiunea. Tot ce-ti ramane de facut e sa spui: nu-i corect, nu-i drept, nu-i frumos.

Cand il intalnesc, in drum spre atelier sau la intoarcerea acasa, colegii il saluta rezervati, cu o miscare a capului abia sesizabila si cu o privire de invinsi, de oameni care trebuie sa-si ascunda o rusine fara sa-i stie nici dimensiunea, nici solutia. Sunt cu totii batrani, ar trebui sa aiba o lamurire, sa dea buzna peste el si sa-i ceara jurnalul. Nu c-ar avea dreptul, dar unde nu se pune chestiunea onorabilitatii, dreptatea si-o face fiecare cum poate. Totusi, anii trec, nu se intampla nimic, el scrie si tot scrie in jurnal si viitorul e din ce in ce mai aproape. Cate un coleg indrazneste sa intrebe: Tot mai scrii? Iar el raspunde: Scriu, de sa nu scriu?

Citește pe Antena3.ro