„Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv cu premierul Viktor Orban a dat roade și reușim să ne bifăm azi (vineri - n.r.) obiectivele Am avut acum câteva zile o discuție telefonică cu cancelarul Nehammer în care i-am transmis că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru protecția frontierelor terestre ale UE. Am ajuns la un acord și la nivelul miniștrilor de Interne. (...) După 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025”, a spus Marcel Ciolacu.
Acesta i-a mărturisit premierului ungar Viktor Orban că dincolo de „orice fel de context electoral care este în țara mea”, acesta este „cel mai important mesaj pentru români: că noi ca oameni politici avem tăria de a ne apăra interesele și de a face ceea ce trebuie, atât pe plan național, cât și pe plan internațional”.
Ciolacu a discutat cu Orban și despre situația din Ucraina.
„Contextul din teren rămâne foarte dificil. Dincolo de război, care continuă să răpească vieți, vedem atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. Important însă este să vorbim pe o singură voce și să transmitem un mesaj comun că trebuie o implicare din partea noastră în conflictul din Ucraina”, a mai spus Ciolacu.