Mircea Geoană a înţeles că nu principiile îl mânau în luptă pe Părintele partidului, ci frustrarea că rămăsese un nimeni în partidul pe care-l făurise. Pentru a-l potoli, i-a dat funcţia de preşedinte de onoare al PSD
Scrisorii prin care Octav Cozmâncă a criticat actuala conducere a PSD de pe poziţiile lui Ion Iliescu i-a răspuns tocmai Ion Iliescu. Nu salutând acest gest necesar, ci condamnându-l de pe poziţiile lui Mircea Geoană. Lucrurile sunt clare. Între Sorin Oprescu şi Mircea Geoană, Ion Iliescu a optat pentru Mircea Geoană. Nu numai prin condamnarea Scrisorii, în spatele căreia se află Sorin Oprescu, dar şi prin declaraţia că-l susţine pe Mircea Geoană. În ciuda acestor evidenţe, nu numai comentatorii, dar şi nemulţumiţii din PSD continuă să creadă că Ion Iliescu e în spatele Scrisorii lui Octav Cozmâncă. Nu se poate - îşi spun ei - ca Ion Iliescu să facă aşa ceva! Ion Iliescu a fost umilit prin puciul din aprilie 2005. Ion Iliescu e revoltat de ceea ce se întâmplă în PSD. De rămânerea partidului în alianţa dezastruoasă cu PD-L. De acapararea partidului de către Marian Vanghelie.
De aducerea drept consilier al lui Mircea Geoană a lui Cozmin Guşă, cel care nu numai că a pus la cale, în 2004, toate mârşăviile împotriva PSD, ba chiar şi împotriva lui Mircea Geoană, dar, mai mult, a cerut trimiterea lui Ion Iliescu la puşcărie. De înlăturarea tuturor celor care au fondat partidul, care au luptat cu adversarii PSD în vremurile de vitregie ale Opoziţiei cu parveniţi de ultimă oră. Nu se poate ca Ion Iliescu să facă aşa ceva!
El care ne-a lăsat să înţelegem că abia aşteaptă un semn pentru a pleca din PSD şi a forma, în fine, un autentic partid de stânga, eventual condus de Sorin Oprescu. A făcut această declaraţie, îşi spun ei, de ochii lumii, ca să mascheze sprijinirea lui Sorin Oprescu. Din nenorocire pentru nemulţumiţii din PSD şi pentru Sorin Oprescu, mai ales, Ion Iliescu n-a reacţionat de ochii lumii. Domnia sa rămâne mai departe alături de Mircea Geoană.
O trecere în revistă a datelor realităţii ne va dovedi că aşa e.
Într-adevăr, Mircea Geoană l-a umilit pe Ion Iliescu în aprilie 2005. Cine a fost la Congresul de la Sala Palatului îşi aminteşte discursul furibund al lui Ion Iliescu în clipa când s-a văzut dat de-a dura pe scările PSD de cel căruia îi iertase trădarea din 1996 şi-l promovase ministru de Externe. A fost un moment asemănător celui din 1971, când Ceauşescu l-a trimis pe Ion Iliescu, aspirant la locul doi în partid, la munca de jos din judeţul Timiş.
Numai că Mircea Geoană s-a dovedit mult mai şiret decât Nicolae Ceauşescu.
Acceptând cu plăcere scuipaţii în obraji ai lui Ion Iliescu, l-a pus pe Părintele fondator preşedinte de Onoare al PSD.
O funcţie care i-a convenit lui Mircea Geoană, pentru că:
1) Şi-a asigurat rămânerea iliesciştilor în partid.
2) A putut să facă tot ce a vrut cu partidul sub acoperirea preşedintelui de onoare, pe post de mumie în fereastră pentru obţinerea pensiei. Ba mai mult, din când în când, Mircea Geoană i-a ars linguşiri straşnice preşedintelui de onoare.
Şi când Ion Iliescu şi-a dorit plasarea unor apropiaţi în posturi din administraţie, Mircea Geoană s-a executat. Astfel, marele bărbat Ion Iliescu a devenit şi el un trepăduş la curtea lui Mircea Geoană.
Dincolo de unele trăsături de esenţă ale lui Ion Iliescu, postura asta, devastatoare pentru cineva care vrea să intre în Istorie în picioare şi nu în patru labe, îşi are explicaţia într-o realitate dureroasă pentru Ion Iliescu. Părintele fondator al PSD nu mai reprezintă nimic în partid. Oamenii săi au fost fie alungaţi de Mircea Geoană, fie seduşi prin posturi grase în partid şi în stat.
Ion Iliescu se apropie de venerabila vârstă de 80 de ani. A fost timp de zece ani preşedintele României. A condus ţara în vremurile alegerii cruciale între două căi: cea a perestroikăi şi cea a capitalismului. A făcut Istorie. Cu toate acestea, Ion Iliescu vrea să rămână la putere, se agaţă de ea. Ştie că în România nu există respect pentru ceea ce ai făcut, ci doar teamă pentru ceea ce ai putea să faci. Un om la o asemenea vârstă şi cu un asemenea trecut are o singură preocupare: Cum va rămâne în Istorie.
Pentru aceasta, un om precum Ion Iliescu se retrage din viaţa politică şi se apucă de ultimele pregătiri în perspectiva posterităţii. Îşi scrie memoriile, pentru ca viitorimea să aibă şi punctul său de vedere asupra trecutului, nu numai a duşmanilor şi chiar amicilor săi. Îşi face ordine în hârtii. Pe cele compromiţătoare le arde. Pe cele care-i servesc le trage în mai multe copii, să nu i le fure duşmanii după moarte. Priveşte ce se întâmplă în partidul său, dar şi în politica românească în general, cu detaşarea surâzătoare a celui care e de mult statuie. Ion Iliescu n-a procedat astfel. S-a bătut să fie preşedinte al PSD după ce a fost preşedinte al României. A fost învins de nişte piţifelnici. N-a înţeles nimic din lecţia dată de viaţă. S-a angajat într-o bătălie împotriva piţifelnicilor care i-au luat locul.
Mircea Geoană a înţeles că nu principiile îl mânau în luptă pe Părintele partidului, ci frustrarea că rămăsese un nimeni în partidul pe care-l făurise. Pentru a-l potoli, i-a dat funcţia de preşedinte de onoare al PSD. O funcţie care dă iluzia puterii. O funcţie însă prin care Ion Iliescu a cauţionat tot ce s-a petrecut cu PSD în ultimii ani. De la concubinajul cu PD-L până la supremaţia lui Marian Vanghelie. Istoricii viitorului vor fi în mare încurcătură. După ce vor redacta paginile dedicate rolului jucat de Ion Iliescu în Istoria României vor fi obligaţi să scrie şi despre rolul jucat de Ion Iliescu în istoria PSD-ului condus de Mircea Geoană.
Citește pe Antena3.ro