Islam dupa islam (II)

Mohammed Arkoun considera ca fundamentalismul islamic se defineste prin doua respingeri: cea "prin uitare si ingnorare institutionalizata a intinsei perioade a luminilor" si cea "chiar si mai radicala, a modernitatii si realizarilor ei cu caracter universal, pe motiv ca sunt produsele unui Occident colonialist si imperialist".

Potrivit lui Arkoun, in vreme ce Europa latina si crestina "merge spre modernitate, revolutii stiintifice si politice, lumea numita "musulmana" se angajeaza intr-un demers contrar, care culmineaza prin revolutia numita "islamica" in Iran, in 1979".

S-au pierdut, oare, valorile umanismului arab ce au facut, secole la rand, gloria unor mari centre de cultura precum Bagdadul, Damascul si Ispahanul, Cairo, Cordoba, Granada si Palermo? Cum si-a pierdut limba araba statutul de "lingua franca" a tuturor elitelor savante, din Iran in Andaluzia? Raspunzand, Arkoun alege un element-cheie: soarta nefericita a insusi conceptului de uma-nism (adab). Inainte, acest concept, afirma Arkoun, ingloba totalitatea preocuparilor cunoasterii. Azi, el este restrans doar la desemnarea operelor literare.

In fapt, este vorba de sufocarea conceptului de umanism in lumea musulmana: "In contextul islamic, umanismul a avut o existenta efemera, caci bazele sale filozofice au fost eliminate de triumful sterilizant al ortodoxiilor sunite si siite care au perpetuat alianta doctorilor clericali si a statelor cu dinastii multiple dupa caderea califatului de Bagdad (1258) si a Cordobei (secolul al XI-lea)".

Au existat, reaminteste Ar-koun, perioade in care "functia subversiva" a umanismului filozofic s-a manifestat in contrast cu umanismul religios. Intre 813 si 848, cand puterea la Bagdad s-a aflat in mainile califului Al-Mamun, s-a inregistrat o deschidere extraordinara pentru toate formele cunoasterii. Numai ca, o data cu accesul la putere al califului Al-Mutawakkil (848), toate progresele inre-gistrate in scurta perioada de deschidere vor fi condamnate sub eticheta de "stiinte straine sau intruse".

Unul dintre castigurile pe care le-a adus atmosfera de toleranta asigurata de Al-Mamun este, dupa Arkoun, dezvoltarea "unei scoli teologice inovatoare, mai ales in privinta statutului cognitiv al Coranului: este vorba de mutazilism, care a introdus teoria Coranului creat, opusa teoriei Coranului increat". Spectaculoasa confruntare doctrinara lua sfarsit in 1017, cand califul Al-Qadir avea sa interzica definitiv scoala mutazilita. Se pierdea astfel, subliniaza Arkoun, dreptul de "a inscrie revelatia in istoria concreta a oamenilor, ceea ce schimba conditiile in care se faceau exegezele si se elabora ideea de drept".

Dupa Arkoun, "din punct de vedere teologic, islamul este protestant, in vreme ce din punct de vedere politic, este catolic. De-a lungul istoriei - isi continua el gandul - acest raport a fost rasturnat pentru ca autoritatea spirituala a fost intotdeauna controlata de o putere politica verticala, prin urmare, ilegitima".

In privinta sanselor resurgentei unei modernitati proprii musulmanilor, raspunsul lui Arkoun suna astfel: "Ar trebui ca musulmanii sa inceteze a confunda contencioasele politice pe care le au cu Occidentul cu progresele cunoasterii pe care le datoreaza in mod esential aceluiasi Occident. Si trebuie spus ca, daca acesta din urma ar fi consimtit sa investeasca sumele cheltuite pe razboi in ridicarea de universitati si in sprijinirea cercetarii in discipline umaniste si sociale, atunci, cu siguranta, am fi avut parte de mai putina violenta terorista".