Istoria ca telenovela / O calatorie sinucigasa (II)

In plina criza provocata de evenimentele de la Timisoara din 18 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu decide sa plece in Iran. Istoricii prabusirii sale sunt de acord ca a fost unul dintre gesturile sinucigase ale fostului Conducator. Pana la Teheran, Ceausescu nu discuta cu nimeni despre evenimentele dramatice din tara. Documentele arata ca nici in capitala Iranului n-a fost mai vorbaret.

La sosirea in Iran, Ceausescu a fost cazat la o vila prezidentiala, iar ceilalti, la hotel. Dupa ce Ion Olteanu si Ion Radu, viceprim-ministru cu probleme economice, sosit la Teheran cu cateva zile mai inainte, l-au informat asupra documentelor de semnat, s-a trecut la etapa oficiala. In declaratia din 16 februarie 2006, data in cadrul anchetei penale, Ion Stoian relateaza: "La orele 16 au inceput discutiile oficiale, iar la orele 19:30 a avut loc dineul oferit de partea iraniana. Totul s-a incheiat aproape de orele 22, cind ne-am retras la hotel". A doua zi, 19 decembrie, de la 9 la 14 - scrie inculpatul - "a fost program de vizite" la o intreprindere de autoturisme si la Muzeul Covoarelor persane, si s-a depus o coroana de flori la monumentul lui Komeyni. Precizeaza Ion Stoian: "L-am insotit in aceste vizite si nu am avut nici o discutie". Dupa-amiaza, Nicolae Ceausescu s-a intalnit cu unele personalitati iraniene si a avut un dialog intre patru ochi cu presedintele Iranului, Rasavjani. Ion Stoian s-a intalnit cu ministrul Afacerilor Externe.

SUBIECT NEIMPORTANT. Daca ar fi sa credem relatarii, lucruri prea importante nu s-au petrecut in aceasta calatorie. In orice caz, nu stim si nu cred ca vom sti vreodata daca Nicolae Ceausescu a tinut legatura cu tara, daca a fost informat corect si daca a ordonat ceva. Ion Stoian sustine ca nimic din vorbele si gesturile Conducatorului nu lasa sa se ghiceasca ingrijorarea fata de inceputul de incendiu de acasa. Din ce spune inculpatul, se intelege ca in nici o clipa fostul presedinte n-a abordat subiectul cu insotitorii. Nici macar cand, luandu-si masurile de precautie, i-a convocat la o scurta plimbare prin parcul de resedinta, "timp in care ambasadorul i-a prezentat o scurta informare despre stadiul raporturilor dintre Romania si Iran, despre situatia din Iran". Plimbarea (de 10 minute) s-a petrecut inainte de inceperea convorbirilor oficiale. Ion Stoian sustine in Declaratie ca: "In timpul vizitarii uzinei de autoturisme i-am relatat cu indignare si multa amaraciune lui Ion Radu despre situatia din tara, despre sedinta C.P.Ex. Precizez ca i-am relatat pe scurt, insa elementele esentiale. Mi-am exprimat totalul dezacord, indignarea si ingrijorarea fata de masurile ordonate de N. Ceausescu. Chiar i-am spus lui I. Radu ca I. Coman nu avea dreptul si nici calitatea sa ordone foc, el nu detine nici o functie pe linie de stat sau militara. Fac precizarea ca discutia cu I. Radu am purtat-o numai in timpul vizitarii uzinei pentru a fi feriti de interceptare. I. Radu si-a exprimat si el indignarea si ingrijorarea".

CONFIRMARE. Declaratia lui Ion Radu, data si ea la ancheta penala, cea din 29 decembrie 1989, o confirma pe cea a lui Ion Stoian. Pana la un punct insa: cel despre "indignarea si ingrijorarea" star-nite de ordinul de a se trage. "Pe tot parcursul sederii in Iran, N. Ceausescu nu ne-a spus nimic despre evenimentele din tara si in special de la Timisoara, am aflat insa despre aceasta, dar nu la adevarata lor amploare si semnificatie, din discutiile avute cu unii ofiteri de securitate, cu Ion Stoian si cu generalul Neagoe. Vreau sa precizez ca nici unul dintre acestia nu mi-au spus si nici nu am luat cunostinta din alte surse ca la Timisoara s-a tras cu armele si ca sint victime." Greu de crezut intr-o asemenea discutie. Dar, chiar daca ar fi avut loc, dezvaluirea nu ascunde nimic misterios. Misterios ramane insa un alt gest al lui Ion Stoian, peste care autorul trece in graba: "Seara, in jurul orelor 21, am trecut pe la locul unde se afla cazat Ceausescu si am aflat ca se retrasese. M-am dus la hotel. Alte discutii cu Ceausescu nu am avut in aceasta zi". Ce a vrut Ion Stoian sa faca? Sa-l intrebe pe Ceausescu ce se intampla in tara?

NIMIC NU SE PIERDE
	In 1935, ciobanul analfabet Petrache Lupu din Maglavit sustine nici mai mult nici mai putin ca trei vineri la rand i s-a aratat Dumnezeu. Amaratul sat devine rapid teritoriul unei isterii de proportii nationale: bolnavi, ciungi, ologi vin aici in pelerinaj. Se infiinteaza si un ziar al locului: Cuvintul Maglavitului. Ziarele centrale isi hranesc tirajele din ceea ce se numeste Minunea de la Maglavit. In imagine: ciobanul.

LUMEA PRIN CARE TREC

De la principii la realitate In a sa Istorie a romanilor din Dacia Traiana, A.D. Xenopol fixeaza anul 1859, anul Unirii, dar si al venirii lui Al.I. Cuza (foto) in fruntea tarii, drept "momentul cel mai critic al vietii" Tarilor Romane, "cind Tratatul de la Paris, scotindu-le de sub jugul turcilor si al rusilor, sub care statura pina atunci incujbate, le chema la o viata noua atribuindu-le un rol in mersul politic al lumii orientale". Indiscutabil, intrarea in veac, racordarea Principatelor la standardele politice, sociale si economice occidentale nu puteau fi rezumate doar la cei sapte ani ai Domniei lui Cuza. Tranzitia procesului de recuperare a aproape un secol de ramanere in urma a inceput din 1821 si a continuat si dupa Lovitura de stat din 10/11 februarie 1866. In toata aceasta perioada s-a pus cu acuitate dramatica problema surprinsa de A.D. Xenopol pentru Domnia lui Cuza: "Era usor de decretat pe hirtie transformarea unui popor; de a inlocui, in articole, privilegiile cu egalitatea, faradelegile cu libertatea (...); dar era greu, cumplit de greu, de a face sa patrunda aceste principii in viata reala si sa prefaca insesi formele ei, invechite si ruginite, in forme noua, frumoase si stralucitoare". Intr-adevar, orice transpunere in viata reala a unor principii - mai ales cand ele sunt aduse dintr-alta parte, cum se intampla, de exemplu, acum cu cele ale Uniunii Europene - implica dificultati uriase.

BARFE

Puterea unei legi 1875. Se apropie alegerile parlamentare. Liberalii au castigat opinia publica. Toata lumea e impotriva conservatorilor, porecliti acum "Ciocoii", dupa ce li se spusese "Albii". Impotriva liberalilor conservatorii, aflati la putere, argumenteaza cu absenta oamenilor de stat. Or fi ei, liberalii, buni oratori, excelenti gazetari, aprigi revolutionari. Nu sunt insa buni de ministri. Conservatorii au insa o problema. Sunt slabiti de macinari interne. Dezbinare explicabila prin ipostaza de formatiune la putere. Scrie Constantin Bacalbasa in "Bucurestii de altadata" (foto): "Daca toti acesti conservatori ar fi ramas strins uniti e de presupus ca opozitia liberala n-ar fi izbutit sa rastoarne pe conservatorii care posedau, precum am mai spus, un manunchi insemnat de oameni de valoare. Dar dihonia intrase in partidul de la cirma". Constantin Bacalbasa invoca o lege: "Cu cit un partid poseda mai multi oameni de valoare cu atit tendinta fiecaruia de a ajunge la locul cel dintii este fireasca (…). Astfel se explica de ce partidele atit timp cit sunt in opozitie isi pastreaza disciplina si nu o pierd decit dupa ce au ajuns la putere. In opozitie, nimeni nu rivneste locul celuilalt, care este un loc de o egala resemnare, pe cind la guvern e cu totul altceva". Indiscutabil ne aflam in fata unei legi. O lege ce nu pare a fi valabila in Romania postdecembrista. Dupa decembrie 1989, partidele ajunse in Opozitie s-au macinat cancerigen, si nu cele ajunse la Putere.

SECOLUL XX
	1968. In plina Revolutie culturala, propaganda oficiala functioneaza din plin. Fotografia surprinde un grup de tarani citind Carticica lui Mao. De remarcat cateva amanunte: saracia fara seaman a satului; taranii pierd timpul; risipa de carti, ajungea unul.