x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale IT-ul beneficiază de privilegii, pentru că „progresează” în direcția supravegherii indivizilor

IT-ul beneficiază de privilegii, pentru că „progresează” în direcția supravegherii indivizilor

de Ionuț Bălan    |    14 Iul 2023   •   06:20
IT-ul beneficiază de privilegii, pentru că „progresează” în direcția supravegherii indivizilor

În măsura în care IT-ul e supraevaluat ca utilitate, extrage niște rente. La fel ca multinaționalele ce au un sistem de lobby atât de puternic încât bunurile și serviciile produse, chiar dacă nu-s indispensabile, au căpătat acest statut prin efectul legii. Ca atunci când ai firmă și statul te obligă să ai cont la bancă, pentru a te lăsa să funcționezi.

 

Dar poate că nu v-ați prins, însă în acest mod, pe lângă sistemul de impuneri de stat au apărut și niște taxe private, ca să nu existe niciun dubiu în privința zicerii lui Marx: „Există o singură cale de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe și iar taxe”.

Și pe lângă taxele publice sau private, tot cu rolul de a controla cererea agregată, mai există și prețurile utilităților publice. Iar când se încarcă populaţia cu tarife la utilităţi şi taxe până la nivelul veniturilor, se ajunge la iobăgia din perioada feudală. Ceea ce înseamnă că nu se doreşte crearea unei clase de mijloc care să economisească.

Dar nu aceasta vreau să fie neapărat perspectiva acestui articol, ci aceea că-i o regulă verificată de-a lungul istoriei: capitaliștii devin socialiști pe măsură ce-și extind și-și consolidează businessul. Acest lucru se vede în momentul de față și în IT. În perioada romantică a revoluției informatice din Silicon Valley, pe un calculator IBM, programele erau compatibile, indiferent dacă aveai un model 286 sau 486.

Astăzi, Windows nu merge pe orice configurație. Dacă îl vrei, ești obligat să-ți schimbi și hardul, și softul. Mai mult, dacă nu faci update-urile cerute de producător, constați că nu-ți mai merge sistemul.

Upgradarea a devenit o obligație, nu mai e o opțiune liberă a clientului. Dacă dorești să rulezi Windows XP, n-ai cum. Clienților li se încalcă libertatea de a alege. Socialismul informatic a înlocuit capitalismul informatic.

În circumstanţele discuţiilor privind schimbarea formei de globalizare mi se părea relevant să ne apropiem de Dumnezeu, ca mod în care se configurează firesc lucrurile, nu propulsat IT-ul în rolul de ucenic vrăjitor și pe post de substitut al științelor fundamentale, iar rezultatul să fie apelarea la malthusianism în locul următoarei Revoluţii Industriale.

Preocupat de suprapopulare, Malthus recomandă căsătoriile târzii, contracepția, migrația. El arată acuzator către „legile” săracilor, ce diminuează mobilitatea forței de muncă și încurajează natalitatea. Noroc de Revoluția Industrială și saltul calitativ! Deși Malthus îl inspiră pe John Maynard Keynes, în măsura în care susține că economisirea în exces dereglează echilibrul dintre producție și consum. L-a contrazis pe Jean-Baptiste Say că piețele se pot autoregla!

Menționarea lui Malthus nu poate aduce argumente în favoarea războiului și canibalismului. Mai bine s-ar observa că IT-ului îi sunt puse la dispoziție excesiv de multe resurse și principalele „progrese” care se fac sunt în direcția supravegherii indivizilor. Asta în contextul în care științele fundamentele nu beneficiază de la fel de mult suport și nu se produce saltul calitativ care să îndepărteze spectrul războiului și al canibalismului. Deosebirea, așa cum observa Saul Bellow în Iarna decanului - o carte inspirată în mare parte de România, dar la care se raportează acum ca model, din cât se vede, întreaga lume -, ar fi că istoria și literatura pot fi falsificate, dar matematica și fizica rămân incoruptibile.

×
Subiecte în articol: IT lobby efect