Unii oameni sunt pur şi simplu păguboşi în toate cele, inclusiv în dragoste. Femei şi bărbaţi ireproşabili în purtările lor sunt ghinionişti şi nu le ies cele întreprinse. Când e vorba de iubire, se înşiră neîmplinirile în cele ale inimii, chiar dacă pe scenă artistele nefericite ridică lumea în picioare şi li se scandează numele. Le este potrivnică şi soarta, care nu numai că nu le închide rănile din suflet, ba mai mult dă lovituri nedrepte care le curmă, Doamne, chiar viaţa. Laura Stoica era o cântăreaţă talentată, avea forţă în interpretarea adusă de ea la punctul de fierbere, pe scenă era chiar în consonanţă cu melodia ei, “Focul”. După ce i-a eşuat prima căsătorie cu un muzician, care a zburat spre altă cântăreaţă dintr-o formaţie feminină, Laura Stoica, frumoasă şi fermecătoare, a aplicat şi în drumul ei sentimental tema altui şlagăr al ei, “Un actor grăbit”. Şi-a investit inima în relaţia cu un cunoscut jurnalist sportiv, n-a mers nici această iubire. În sfârşit, părea că s-a împrimăvărat sufletul ei prin iubirea împărtăşită cu un membru al formaţiei, chitarist, se logodiseră şi aşteptau fericiţi să se nască copilul lor. Dar destinul i-a refuzat Laurei Stoica fericirea. Întorcându-se de la un spectacol, maşina s-a izbit într-un pom şi au murit atât Laura, cât şi iubitul chitarist. Atât de îndrăgita artistă Mihaela Runceanu înşira succese peste succese pe scenă, toate melodiile ei cântate cu sensibilitate deveneau imediat şlagăre. Însă, în dragoste, avea mereu cărţi necâştigătoare în mână, viaţa ei nu se intersecta cu o orbită a unui bărbat potrivit pentru ea. Timpul liber, cât era de puţin, şi-l consuma vizionând casete cu filme. Tânărul care îi aducea casete a strangulat-o cu un cablu, a dat foc apartamentului după ce a furat ce i-a căzut în mână. Au plâns-o românii pe talentata Mihaela Runceanu, ucigaşul a stat ceva ani la puşcărie şi a ieşit mai devreme, având obrăznicia să declare că societatea l-a discriminat. Mălina Olinescu cucerise publicul prin vocea ei cristalină, prin interpretările calde a melodiilor. Era pe gustul românilor, care o considerau mai mult decât o speranţă, ba chiar o cântăreaţă care a confirmat. Păguboasă în iubire, Mălina Olinescu era chinuită de hachiţele unui bărbat, întreţinut mai mult de ea. Cu nervii biciuiţi până la a plesni, tânăra Mălina s-a aruncat de la etaj, rămânând o amintire dureroasă pentru mama ei, Doina Spătaru, şi pentru fanii ei.
Florin Condurăţeanu