Jucării triste

Lucian Blaga scria undeva că libertatea exterioară a unui om este direct proporţională cu libertatea sa interioară. Sufletele meschine, minţile limitate, caracterele rigide, lichelismul, nu pot proiecta, pe termen lung, lucruri măreţe. Iar omul, libertatea şi umanitatea sunt lucrări şi lucruri măreţe.

Un prieten bun de-al meu are o vorbă: "Nu poţi face jucării frumoase într-o fabrică tristă".

În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat din 1989 încoace, România a rămas, fundamental, tot o mare uzină tristă. Productivitatea sterilă a muncii din comunism a fost înlocuită cu corupţia democratică şi capitalistă. Şi la fel ca pe vremuri, "jucăriile frumoase" care mai există, aşa, ca o excepţie, sunt "pentru export" sau "din import". Mai ţineţi minte aceste două sintagme celebre, de dinainte de 1989? Dacă aveai o pilă undeva unde se producea "marfă pentru export" sau se "băga marfă din import", aveai deja alt standard de viaţă. Sau măcar dacă aveai rude în străinătate care-ţi trimiteau din când în când un pachet. Numai că azi, în condiţiile "economiei de piaţă", pentru cei mai mulţi, "pentru export" şi "din import" s-au contopit într-un singur înţeles: "dincolo de limita venitului meu". Şi nu, nu mă refer deloc la limuzine, yacht-uri, vile de lux şi vacanţe de-o lună în Maldive sau haine de firmă.

În week-end, la mall, vezi noii "deţinuţi politici" ai "închisorii capitaliste". Sunt trişti şi confuzi. Se plimbă printre vitrinele opulente ca răcanii aduşi pe vremuri, duminica, în mod organizat la muzeu. Le place ce văd, că este altceva decât decorul din "cazarma personală" de acasă, dar nu înţeleg nimic.

Ceea ce ar trebui să înţelegem este un lucru simplu: am trecut de la un sistem în care ne spuneau unii cum trebuie să trăim şi ce să facem la un sistem în care tot alţii ne spun cum să trăim. Diferenţa este că înainte, eram obligaţi să facem ce ni se spunea. Azi, avem falsa libertate de a nu face, adică alternativa de a crăpa de foame, în locuinţa personală sau închiriată, prin spitale, azile ori de-a dreptul în stradă. Sau cu creierii prăjiţi prin vreo mizeră clinică de dezintoxicare. Avem patru opţiuni: să facem parte din sistem, să cotizăm pentru sistem, să emigrăm sau să crăpăm.

Nu avem libertatea aceea reală, creativă, suverană şi umană nu pentru că nu ne-o dă cineva, ci pentru că nu am început s-o construim în noi. Nu avem autostrăzi, pentru că încă nu le-am visat şi proiectat în mintea noastră. Nu suntem liberi pentru că nu putem cuprinde cu ochii minţii şi ai sufletului amplitudinea spirituală a acestei libertăţi. Nu ne putem imagina şi nu avem viziune. Nu putem fi liberi pentru că în loc să fim cu adevărat credincioşi, preferăm să fim ipocrit religişi. Şi ne bucurăm stupid de falsa libertate de a alege între mai multe manipulări. Suntem nişte copii trişti cu păpuşi de cârpă şi săbii de carton.