Justițiarii cu două sau mai multe viteze și-au făcut bine treaba!

Aplecaţi şi bine determinaţi, procurorii DNA au instrumentat în acest scop 6 (şase) dosare însumând fix 1.732 de file! Împrejurare în care nu pot decât să nu mă gândesc la ce eforturi vor trebui membrii comisiei de specialitate şi, după aceea, ai Camerei Deputaţilor, pentru a studia un asemenea volum de documente şi,bineînţeles, pentru a avea motive temeinice ca să aprobe cererea DNA. Solicitare pe care cel pus în cauză, Adrian Chesnoiu, nu a discutat-o şi, cu atât mai mult, nu a contestat-o, ba chiar a şi susţinut-o, depunându-şi,ieri, demisia din funcţia de ministru şi autosuspendându-se din calitate de membru al PSD. Exprimându-şi, în temeiul prezumţiei de nevinovăţie sub incidenţa căreia se află, încrederea că justiţia îşi va face datoria şi se va dovedi că nu este vinovat.

 Să lăsăm, aşadar, deputaţilor deplina libertate de a decide în cunoştinţă de cauză şi, mai departe, procurorilor aceeaşi deplină libertate de a cerceta, cu profesionism şi cu obiectivitate, cazul şi să aşteptăm,cu încredere,ca adevărul să iasă la iveală. Până atunci, însă, ca simplu observator al faptelor , trebuie să spun că nu se poate trece prea uşor peste câteva date care ne pun foarte serios pe gânduri. Deci, Adrian Chesnoiu este cercetat pentru că ar fi cerut unui subordonat (sau mai multor subordonaţi) să facă aşa încât concursurile pentru ocuparea unor posturi de consilieri sau cam aşa ceva să fie câştigate de persoane în care domnia sa are încredere. Aşa încât ar fi făcut ca, prin intermediari sau direct, subiectele examinării să fie cunoscute dinainte de către acei preferaţi, ba chiar mai mult, după ce unul dintre ei a ratat concursul, tot ministrul în exerciţiu a cerut şi a obţinut câştig de cauză pentru persoana dorită pe acel post. Comportament incorect şi inadmisibil, mai ales pentru un demnitar cu o asemenea poziţie în statul de drept. În plus, dacă ne uităm pe CV-ul lui Adrian Chesnoiu şi vedem că  el a lucrat o bună perioadă,adică în anii 2005-2011, ca ofiţer de informaţii în Ministerul de Interne şi apoi în alte funcţii de răspundere, îmi este greu dacă nu chiar imposibil să cred că, atunci când, de acum în calitate de ministru,a cerut unui subaltern să comită nu unul ci mai multe abuzuri, nu ar fi fost conştient de ceea ce atrage un asemenea demers. Adică, pe de o parte, că încalcă în mod flagrant şi repetat legea, iar, pe de alta, că nu este chiar de capul lui şi că se află sub atenta supraveghere a cadrelor specializate din structurile cărora a făcut şi el parte. Şi atunci despre ce a fost vorba: despre o sincopă de memorie sau despre o dispreţuitoare sfidare a normelor şi a rigorilor mandatului de ministru, de demnitar al unui stat de drept, stat membru al Uniunii Europene? Sau, poate, şi de altceva?...

Mai există, însă, şi un alt concurs de împrejurări care, măcar mie unul, îmi ridică serioase semne de întrebare. Întrebări care pleacă de la faptul că Adrian Chesnoiu a fost şi rămâne un ministru despre care mulţi, foarte mulţi comentatori avizaţi spun, cu subiect şi predicat, că şi-a făcut bine treaba! Afirmaţie susţinută de numeroasele sale iniţiative în sprijinul fermierilor români şi pentru modernizarea satului nostru. Iniţiative în rândul cărora se înscrie şi recenta solicitare adresată Comisiei Europene de a identifica soluţii aplicabile la nivelul tuturor statelor uniunii pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici şi privaţi ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de criza de afara sectorului şi cărora să le fie finanţate proiectele. Propunere care s-a bucurat de o largă apreciere în mediul comunitar şi care are serioase şanse să lovească în interesele şi manevrele unor cercuri specializate de samsari care vor cu orice preţ ca România să rămână o simplă piaţă de desfacere pentru produse alimentare de slabă calitate, venite din afară şi nu întotdeauna pe căi foarte legale. Aşa după cum aceleaşi grupuri de interese sau altele asociate lor îşi doresc şi, din păcate, încă reuşesc, să păstreze pentru România statului de exportator, pe bani puţin, a unor materii prime din care, peste hotare, se obţin produse care, ulterior, vin pe piaţa românească la preţuri deloc accesibile. Preţuri care, mai ales, în condiţiile actualei multilateral-dezvoltatei crize, au toate şansele să crească la cote ameţitoare, aducând, pentru cine trebuie, profituri oneroase.

Iar, dacă la toate acestea, adăugăm şi faptul că, prin cutezanţa şi prin oportunitatea proiectelor sale în sprijinul fermierilor români şi a mediului rural autohton, numele Adrian Chesnoiu era în mod frecvent asociat cu cel al lui Petre Daea, un alt ministru al agricultură ale cărui iniţiative curajoase şi binevenite au lovit în interesele cercurilor de samsari specializaţi  în sabotarea agriculturii româneşti şi care a fost în mod sistematic obstrucţionat cu mână specializată, atunci nu putem să ocolim şi scenariul unei capcane în care Adrian Chesnoiu a căzut,cu sau fără să vrea. Ceea ce, evident, nu îl absolvă de răspundere,dar numai şi numai  în cazul în care vina îi va fi dovedită.

Enumerarea acestor semne de întrebare nu ar fi, cred eu, completă, dacă nu i-am adăuga şi o simplă punere în oglindă a celor două viteze de reacţie cu care au făcut bine treaba şi domniile lor, procurorii şi alţi oameni ai legii, în cazul lui Adrian Chesnoiu, respectiv în cazul fraudării alegerilor pentru funcţia de Primar al Sectorului 1. Vreau să spun între   rapiditatea cu care procurorii DNA au definitivat cele 1.732 de file ale celor şase dosare pentru fostul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi tărăgănarea sistematică, iar într-un ruşinos final, îngroparea definitivă a dosarului  cu nici nu ştim câte file în cazul voturilor măsluite pentru funcţia de edil-şef al celui mai mănos sector al Cetăţii lui Bucur Ciobanul. Comparaţie care mi-a fost sugerată de comentariul foarte la obiect al lui Bogdan Chirieac pe acest subiect fierbinte.