Kim Ir Boc fără un sfert

Premierul etern a scăpat de avansare. A rămas la ediţia numărul patru. Patru, în catalog, este nota de repetenţie. I-au pus-o sute de mii de profesori, milioane de pensionari incluşi forţat în programul de pauperizare care merge ceas. Este de fapt singurul domeniu aflat în expansiune în România. Restul, tot, tot pică în bot, se înfige în pământ cu hotărârea MIG-urilor modernizate de Elbit. Boc a reuşit să adune în decursul a doar 15 luni de guvernare cele mai importante prăbuşiri din istoria recentă.

Comparaţiile cu '89 sunt stânjenitoare la trecerea a două decenii de la Revoluţie. Salariaţii au scăzut de la 8 milioane la 4,6 milioane, salariul minim brut, deşi a crescut sensibil după anul 2000, nu a atins încă nivelul din 1989. Alocaţia pentru copii s-a redus la mai mult de jumătate. Procesul de sărăcire se observă mai puternic în cazul pensionarilor, unde a crescut semnificativ ponderea pensiilor mici. Pensionarea anticipată a fost folosită de stat ca un mijloc de evitare a creşterii dezastruoase a şomajului. Reducerea numărului de salariaţi cu vârste de peste 50 de ani îndeosebi, a făcut ca pe "poarta" pensionării anticipate să scadă vârsta medie de pensionare la 54 de ani. Majoritatea şomerilor au perspective minime de angajare, lipsa locurilor de muncă atacând speranţa tinerilor şi aducând deznădejde pentru vârstnici.

Legile trecute prin asumarea răspunderii Guvernului, marele succes politic al preşedintelui Băsescu, înfundă şi mai tare în sărăcie populaţia. Reducerile anunţate duc familia standard de pensionari la nivelul din 1990. Desigur, nu doar Cabinetul Boc este responsabil de degradarea nivelului de trai. Toate guvernele de după '89 au contribuit, prin politici greşite, la situaţia apăsătoare de acum. Deceniul '90, prin dezindustrializarea şi haosul din agricultură, a fost continuat în următorii zece ani de gestionări frauduloase, corupţie şi clientelism politic în cheltuirea banului public, astfel încât creşterea economică s-a "volatilizat".

În '89, datoria externă fusese plătită. Acum, România are de returnat circa 40 milioane de euro, circa 30% din PIB. Unde s-au dus aceşti bani? Infrastructura este la pământ, autostrăzile sunt înţepenite, căile ferate, porturile dunărene sunt aproape părăsite. Boc şi Băsescu decontează substanţial din dezastrul economic. Încercarea de ieşire din criză prin măsuri extreme aruncate în cârca populaţiei sărăcite deja nu poate avea nici un suport din partea celor sacrificaţi. "Apostolii" economiei de piaţă încearcă disperaţi să dea o poleială de teoretizare eşecului generalizat.

În plus, regimul Băsescu atacă pe multe planuri şi câştigurile reale obţinute în democratizarea societăţii. Forţarea textului Constituţiei, impunerea unor majorităţi parlamentare arbitrare, care deformează rezultatul votului, frauda electorală la scară extinsă, folosirea discreţionară a serviciilor de informaţii, transformarea DNA, CNSAS, CNA, Curtea Constituţională în instituţii obediente preşedintelui sunt elemente care jalonează un regim dictatorial. Ceauşescu a încheiat un ciclu istoric, eşuând într-o politică a restricţiilor materiale şi restrângerea libertăţilor cetăţeneşti.
Regimul Băsescu se apropie şi el de finalul ciclului. România nu poate ieşi din criză condusă de tandemul Băsescu-Boc care pedalează o bicicletă fără lanţ. Tăierea unui sfert din lefuri îl va eterniza caricatural pe premier: Boc fără un sfert. Traian Băsescu încearcă să se prezinte ca salvatorul ţării.

Cifrele pe care le ignoră îl scufundă însă în zona dictatorilor de tip asiatic. Derizoriu şi trist, devoratorul de speranţe iese pe uşa din spate a istoriei, producând dezgust, amărăciune, zădărnicie, sentimentul luptei inutile. Băsescu? Lăsăţi-l în plata Domnului!