Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Operații pe care regimul de la Kiev le-a demarat fără a informa și partea română, așa cum ar fi fost corect, mai ales dacă avem în vedere numeroasele-și necondiționatele!-manifestări de solidaritate pe care guvernul și noi, românii, le-am dat și le dăm, în mod necondiționat, Ucrainei dramatic încercate.
Pe bună dreptate, după ce a citit severa admonestare lansată de întâiul bărbat politic al țării, cititorul va merge cu gândul la aceia care răstălmăcesc, în mod premeditat, evenimentele de pe frontul ucrainean, voind să dea câștig de cauză lui Putin și narațiunilor sale diversioniste. Din păcate, lucrurile nu stau așa! De data asta, domnul Klaus Iohannis- președintele tuturor românilor!-se adresează unor persoane și instituții pe care le numește „ai noștri” și cărora le aduce acuzația că „inflamați și hotărâți, fac afirmații care nu au încă un fundament”. Fundament care, fără doar și poate, nu poate fi oferit decât de discuțiile cu partea ucraineană purtate la nivel de experți, în primul rând de la Ministerul Transporturilor, al Mediului și de Externe. Discuții despre care domnul președinte omite să ne spună și dacă, înainte de a-și începe treaba, decidenții de la Kiev au invitat partea română să la un dialog deschis și corect. Ori, după cum se cunoaște, Bucureștiul a fost pus în fața faptului împlinit și, numai după ce au apărut semnale că situația Canalelor Sulina și Bâstroe va fi reclamată la Comisia Europeană, la Kiev, s-a simțit nevoia unui avocat de nădejde.
Și ce avocat mai pe măsura așteptărilor putea găsi regimul Zelensky decât pe Klaus Iohannis? Cel care, nu cu multă vreme în urmă, transmitea pe canale oficiale că a discutat cu omologul său ucrainean despre discriminările crunte la care sunt supuși conaționalii noștri prin habotnica Legea minorităților naționale. În informația de presă emanată de la Palatul Cotroceni scriindu-se, cu subiect și predicat, că liderul ucrainean a dat ferme asigurări că va lua, neîntârziat, măsuri de remediere a situației. Pentru ca, după aceea, pe pagina sa de socializare, Volodimir Zelensky să nu facă nici-o mențiune la acest subiect. De unde se pot trage două concluzii mari și late: -Sau că această chestiune nu a fost discutată; -Sau că, deși președintele Klaus Iohannis o fi adus vorba despre ea, dar, pe președintele Volodimir Zelensky, nu îl interesează subiectul. În rest, conform bunei științe a logicii „tertium non datur” sau, pe românește, a treia variantă nu există. Sau, dacă totuși există, îmi este rușine să v-o spun…
Că multiplele luări de poziție care au apărut după ce Ucraina a început dragarea Canalului Bâstroe, lucrări care afectează zona de coastă comună a celor două state și care au venit nu numai din partea celor trei ministere române ci și din partea unor reprezentative voci ale mediului științific și civic din țara noastră, sunt perfect îndreptățite și nu pot fi calificate în termenii denigratori pe care i-a folosit Klaus Iohannis, asta a demonstrat-o și comentariul aplicat și riguros al confratelui Dan Constantin apărut în ediția de miercuri a cotidianului „Jurnalul”. Comentariu din care reiau următorul pasaj semnificativ: „Putem spune că acest subiect (operațiunile de dragare a Canalului Bâstroe n.n.) are „vechime” și este alimentat de acte de ostilitate față de România evidente de-a lungul timpului, față de care România nu a manifestat fermitate, ceea ce credem că a fost interpretat de Ucraina ca un semn de slăbiciune”.
Rezultă, de aici, întrebarea: dacă pasivitatea autorităților de la București a fost luată ca un semn de slăbiciune de către guvernanții ucraineni, în ce cheie vor citi ei declarațiile domnului Klaus Iohannis, declarații în care sunt mitraliați cei care au cutezat să ridice obiecții față de un asemenea comportament foarte puțin prietenesc față de noi, cei care am fost și rămânem solidari cu Ucraina? Declarații pe care domnul Klaus Iohannis le-a făcut nu în calitate de persoană particulară, ci în aceea de președinte al României. Uitând, dacă nu chiar sfidând, adevărul cu valoare de axiomă potrivit căruia, în asemenea împrejurări neprielnic la granițele noastre, românii au nevoie să fie sprijiniți. Sprijiniți și nu certați, de fapt umiliți într-un mod inadmisibil, de către cel al cărui mandat de cea mai înaltă demnitate și onoare în statul nostru este cel de a sprijini, a promova și de a apăra Interesul Național al României Europene.
Rămâne, de aceea, deschisă întrebarea de ce, după o ceva cam lungă tăcere asupra acestui subiect, președintele Klaus Iohannis a ales să îl abordeze, în asemenea termeni, aflându-se peste hotare, când putea foarte bine să o facă, mai întâi aici, acasă? Adică spălând rufele în familie și nu în ochii lumii bune a Alianței Nord Atlantice. Întrebare cu atât mai îndreptățită cu cât în respectivul discurs domnia sa face referire la o problemă care ține de domeniul politicii noastre interne, și anume la faptul că afirmațiile la care domnia se referă sunt făcute de „politicieni de-ai noștri care cred că au găsit ocazia să se profileze mai mult în spațiul românesc, probabil în vederea alegerilor care vor avea loc anul viitor”.
Suspiciune rezonabilă în vigoare și în cazul domnului președinte Klaus Iohannis al cărui dublu mandat se încheie anul viitor. Urmând, firește, ca viitorul său loc de muncă să fie decis și în funcție de modul în care a răspuns exigențelor și așteptărilor unor anumite cercuri de decizie. Așa încât nu este, cred , deloc întâmplător faptul că declarațiile sale- ele însele „inflamate și hotărâte” – au fost făcute imediat după încheierea lucrărilor Summit-ului NATO în format B9. Unde, după cum remarcă Bogdan Chireac, „probabil că, în scandalul Bâstroe, Iohannis are un comandament internațional să pună batista pe țambal”. Distinsul confrate adăugând un binevenit accent: „Sper că o face în interesul României”.
Că acest comandament a existat o dovedește și faptul că Summit-ul NATO a fost precedat de o intensă campanie mediatică a cărei idee-cheie a fost următoarea: „România trebuie să se hotărască dacă sunt mai importante neînțelegerile pe axa București-Kiev sau dacă prioritatea necondiționată trebuie să fie susținerea Ucrainei în războiului de apărare pe care îl duce cu Rusia”. Comandament pe care, cu siguranță, președintele Klaus Iohannis l-a înțeles și i s-a conformat. Eventual, amintindu-și și amara lecție administrată precursorului său la Palatul Cotroceni, care, tot cu un an înainte de a-și încheia dublul mandat, din mare ștab la NATO ce se visa, s-a trezit că este un modest parlamentar european.
