Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Liberala Andreea Paul (ex-Vass) supărată că francul elveţian a reînceput să fluctueze liber s-a gândit să ia o poziţie împotriva cererii şi ofertei de pe piaţa valutară şi a cerut ca aceia care au contractat împrumuturi în franci elveţieni să fie apăraţi de variaţiile monedei proaspăt eliberate din “chingile” administrative, deşi anterior aceştia profitaseră de un curs euro-franc ce se plasase la peste 1,6 franci/euro, ceea ce a făcut ca preţul francului în lei să se găsescă la jumătate faţă de cât e acum.
Dar mai important decât atât este că prestigioasa economistă lansează o dezbatere privind măsurile luate de banca centrală, căreia îi adresează repede, ca după dictare, un calup de întrebări. Un astfel de demers realizat în presă este deosebit de important deoarece aceasta, ca tribună care găzduieşte lupta de idei, e foarte puţin utilizată.
Dacă însă tot a decis Andreea Paul să folosească presa, intervenţia ei ar putea fi completată cu anumite idei, care după ce le citeşte ar putea să-i permită să-şi completeze întrebările şi să vină cu un articol revizuit şi adăugit, în care să modifice inclusiv confuzia din prima întrebare, unde în loc de franci elveţieni, a scris de “creditele în franci francezi”.
Iată, aşadar, la ceea ce nu s-a gândit la Andreea Paul şi poate ar trebui să o facă:
Banca centrală nu intervine în politicile de creditare. Băncile comerciale le enunţă, informează banca centrală, care ia notă de ele, după care aceasta din urmă veghează să fie puse în aplicare aşa cum au fost stabilite de bănci. Cu alte cuvinte, banca centrală nu validează sau respinge principiile de creditare, ci doar nerespectarea lor.
Banca centrală nu poate impune un contract tip de orice natură în relaţia băncilor cu clienţii. Există reglementări care sunt luate în considerare în elaborarea contractelor, dar principiul după care funcţionează băncile centrale la nivel european e libera circulaţie a capitalurilor, bunurilor, serviciilor şi persoanelor.
Banca centrală nu poate pune restricţii de la început pentru un anumit tip de comportament. Dacă o bancă spune că doreşte să acorde credite în franci elveţieni şi îi transferă implicit clientului riscul de curs valutar, e liberă să o facă şi clientul să o accepte.
O apărare naturală împotriva fluctuaţiilor de curs are loc atunci când persoanele contractează credite în moneda în care au veniturile. Iar autoritatea de supraveghere din Austria a recomandat să nu se mai atribuie credite în franci elveţieni şi Banca Naţională a României a sfătuit băncile - în repetate rânduri - să le acorde debitorilor împrumuturi în lei, moneda în care aceştia îşi încasau salariile.
Împrumuturi în franci elveţieni nu au constituit niciun moment o ameninţare la nivel naţional. Problema neperformaţei lor nu a fost de natură să afecteze stabilitatea sistemului bancar. Dar întrebarea este ce s-ar fi întâmplat dacă banca centrală s-ar fi apucat să avertizeze agresiv populaţia şi acest fapt ar fi indus neîncredere în sistem? Mai mult, o astfel de atitudine ar fi putut fi catalogată drept imixtiune în politica de creditare a băncilor comerciale. Un element de concurenţă neloială, care ar fi avantajat băncile care nu dădeau credite în franci elveţieni.
O ultimă sugestie. În România poţi să te prezinţi cu speţe similare la 40 de instanţe judecătoreşti şi să ai 40 de decizii diferite. Nu e rolul băncii centrale să facă o diferenţiere între acestea.
