x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La sectorul 1, Garda de Mediu i-a luat-o înaintea lui Moș Crăciun!

La sectorul 1, Garda de Mediu i-a luat-o înaintea lui Moș Crăciun!

de Serban Cionoff    |    23 Dec 2020   •   23:09
La sectorul 1, Garda de Mediu i-a luat-o înaintea lui Moș Crăciun!

Se vedea treaba că, anul acesta, la capitolul cadouri cu dedicație, Garda de Mediu i-a luat-o înainte lui Moș Crăciun! Afirm lucrul acesta gândindu-mă la amenda pe care Garda Națională de Mediu, Comisariatul Municipiului București, a aplicat-o Primăriei Sectorului 1 și doamnei Clotilde Armand, edilul șef, pentru nerespectarea obligațiilor legale ce le revin în vederea păstrării curățeniei. Cadou, recunosc, foarte neplăcut, dar asta e situația, legea e lege pentru toți!

 Despre ce este vorba în propoziție știm, sunt convins, nu numai noi, cei ce avem domicilul, stabil sau flotant, în sectorul 1, fiindcă s-a dus buhul despre modul discreționar și abuziv în care doamna primar a tratat relațile contractuale cu firma Romprest. Altfel spus, despre ambiția domniei sale de a nu achita firmei care asigură salubrizarea în sector o datorie de peste 80 de milioane de lei, prextând, că există nu știu ce neclarități și incorectitudini. Chestiuni care, de bună seamă, puteau fi discutate, cu documentele pe masă, de către doamna primar împreună cu firma Romprest. Discuție pe care, însă, doamna Clotilde Armand a refuzat-o și o refuză cu strășnicie, fără să invoce un motiv plauzibil.

 La urma–urmelor, de ce ne-am mai mira? Ambițile politice ale doamnei primar și care au devenit, instantaneu, decizii administrative, nu sunt o noutate nici în practica partidului din care face parte, USR-PLUS, nici în comportamentul aliatului său de nădejde, PNL.După cum nici disponibilitatea pentru un dialog sincer și corect cu aceia care au alte opinii și abordări nu reprezintă trăsătura definitorie pentru pseudo-președintele Klaus Iohannis, cel care numai ce a înmânat caftanele noului său guWERN. Așa după cum nu este o excepție de la regulă nici faptul că, după urma unor asemenea bâzdâcuri și ambiții, suferim- fără să avem nici-o vină!- noi, locuitorii sectorului, indiferent dacă am votat-o sau nu pe doamna Clotilde. Pardon, pe doamna primar Clotilde Armand!

 Doamna care nici până acum nu a catadixit să ne ofere o explicație sinceră și credibilă a motivelor pentru care a luat deciziile de pe urma cărora am ajuns să ne înecăm în mzerie, la propriu și nu doar la figurat. Ceea ce,iarăși, corespunde întru-totul stilului de muncă al chiriașului din Dealul Cotroceni și clientelei sale politicianiste, în rândurile căreia se prenumeră și doamna Clotilde Armand.

 Există, însă, și o noutate în această întâmplare și anume că, de data asta, o instituție a statului- Garda de Mediu- a avut curajul, eu aș spune: verticalitatea,să aplice legea. Fără să aibă nici cea mai mica inhibiție că este sancționată, pe bună dreptate de data asta, o persoană din rândurile USR-PLUS. Entitate politcă despre care sunt certe semnale că este din ce în ce mai pe placul  unui anumit personaj despre care am tot mai multe motive să afirm că numai de dragul Interesului Național al României Europene nu se prăpădește.

 Acestea fiind scrise, ar fi trebuit să pun punct și să îi las pe cititori să se ocupe de pregătirile pentru Crăciun. Mai este,însă, ceva care mă face să nu închei într-o notă triumfală. Acest „ceva’’ fiind marea îndoială pe care o am în ceea ce privește modul în care doamna primar Clotilde Armand și protectorii domniei sale vor reacționa în cazul amenzii date de către Comisariatul Municipal al Gărzii Naționale de Mediu. Instituție care nu este chiar de capul său, ci face parte dintr-o structură comandată de la niște butoane aflate pe biroul unor cadre de nădejede ale partidelor coaliției de guvernământ. Și atunci, cu siguranță, va fi pus în mișcare angrenajul de relații spre a o scuti, cât mai curând posibil, pe doamna primar, de orice răspundere.

 De orice răspundere de ordin pecuniară sau juridică, vreau să spun.  Fiindcă despre răspunderile de ordin moral și civic pe care doamna edil-șef al sectorului 1 din Capitală le are față de noi, capetele de locuitor, departe de mine gândul că ar putea să fie vorba!      

×