x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lecţia de limba rusă cu vocea Bibanului

Lecţia de limba rusă cu vocea Bibanului

de Florin Condurateanu    |    13 Dec 2016   •   07:10
Lecţia de limba rusă cu vocea Bibanului

Cele câteva zile dintre examenul de admitere la Teatru şi anunţarea celor admişi au fost folosite de candidatul Vasile Muraru pentru munca la câmp, alături de tatăl lui. Puiul de ţăran băşcălit de sătenii din comuna aflată în Neamţ cum că şi-a făcut acasă o bibliotecă plină de cărţi mai clădea câte o căpiţă din fân şi mai cădea în genunchi ridicând rugă spre cer: “Doamne, ajută-mă să nimeresc în grupa de studenţi a Bibanului!”. Vasile Muraru era fascinat de actorul Dem Rădulescu, îşi dorea nebuneşte să ajungă ca el, de altfel intrase în folclorul oraşului Piatra-Neamţ că la liceu citea lecţia de rusă cu vocea Bibanului, imitând cu talent glasul lui Dem. A dat zaruri câştigătoare Vasile Muraru, a intrat la Academia de Teatru şi a fost repartizat chiar la clasa Bibanului. Severitatea lui Dem Rădulescu l-a stimulat pe Vasile cu nasul lui agabaritic şi faţa de ţăran expresiv, aşa că Muraru a câştigat premii în concursurile tinerilor actori. Întâlnirea cu Nae Lăzărescu şi sudarea duoului Nae-Vasile au adus aplauze multe la Revistă, aşa că Vasile Muraru se destăinuia că tot timpul este student la clasa de comedie a lui Nae Lăzărescu. Strălucitoarea actriţă Carmen Tănase a vorbit cu pioşenie de profesoara ei, Olga Tudorache: “O culme de talent, o inimă generoasă care a crescut generaţii şi generaţii de actori, actriţa care juca orice rol, de cele mai diverse facturi, şi totul era de nota zece plus”. Olga Tudorache a fost muză decisivă pentru creaţiile îndrăgitei actriţe Carmen Tănase. Fermecătorul Ştefan Bănică senior i-a fost juniorului nu numai tată, dar şi exigent dascăl de scenă şi film. Ştefan Bănică junior venea tot timpul la piesele tatălui, deprindea fineţurile interpretării, dar tatăl îi reteza criticile la adresa actorilor vechi, “să nu te aud că în faţa mea cârteşti la adresa colegilor mei, să critici numai după ce tu faci foarte bine nişte roluri”. Mircea Diaconu folosea orice ocazie ca să-şi arate recunoştinţa pentru o mare actriţă şi profesoară, Aura Buzescu.

×