Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Avertismentul premierului Ilie Bolojan, care a invocat posibilitatea incapacității de plată în cazul blocării programelor de reducere a deficitului bugetar, a stârnit imediat reacții din partea unor politicieni și comentatori din mass-media. Pentru a plasa starea actuală a finanțelor publice în contextul unor comparații cu situații de criză accentuată, care poate conduce spre declararea incapacității de plată, prezentăm o serie de similitudini, dar și de diferențe substanțiale dintre „Grecia 2010” și „România 2025”.
În anul 2008, criză financiară a lovit economia globală. Nici România nu a fost ocolită de valul acelei crize, dar în Grecia impactul a avut efectul unui tsunami. Un Raport special al Curții de Conturi Europene, instituție din sistemul UE, aprecia în 2017 că „în contextul crizei financiare mondiale, acumularea de dezechilibre macroeconomice, datoria publică și datoria externă foarte ridicate, gradul redus de competitivitate externă, un sistem de pensii nesustenabil și existența unor instituții fragile au făcut ca Grecia să fie deosebit de vulnerabilă față de riscuri pe piețele internaționale. Acești factori, alături de dezvăluirile privind raportările false cu privire la statisticile oficiale și de revizuirea semnificativă a datelor fiscale pentru anii 2008 și 2009, au afectat negativ încrederea pieței. Drept urmare, principalele agenții de rating de credit au retrogradat ratingurile suverane. Piața a reacționat puternic la această situație negativă, costul finanțării datoriei elene atingând niveluri nesustenabile în săptămânile care au precedat depunerea de către Grecia a unei cereri de asistență financiară”.
Acces la piețele financiare
Costul finanțării datoriei este un element esențial care depinde de „notele” date de agențiile de rating. Înțelegem și din „lecția grecească” de ce autoritățile de la București au așteptat cu emoție recentele evaluări, după ce, în decembrie 2024, pe fondul creșterii deficitului și a datoriei publice, la care se adăuga instabilitatea politică și incertitudinea privind menținerea cursului proeuropean, agenția Fitch degradase ratingul de țară de la BBB-stabil, la BBB-negativ. În vârtejul neclarităților privind rezultatul alegerilor prezidențiale din luna mai 2025, s-a impus chiar înființarea unei celule de criză la BNR pentru a rezolva, împreună cu Ministerul Finanțelor, o presiune neobișnuită asupra lichidităților și diminuarea retragerilor de fonduri. Rezultatul alegerilor prezidențiale, formarea unei largi coaliții cu puternică susținere parlamentară, urmate de măsuri agreate cu Uniunea Europeană, cuprinse în pachetul 1, trecute prin procedura asumării răspunderii și declarațiile angajante din coaliția de guvernare care anunțau continuarea întăririi bugetare și restructurarea cheltuielilor publice au condus la evitarea degradării ratingului. Evident, „culcarea pe o ureche” - obiceiul care face parte din specificul național - poate să dea unora speranța că se poate să o „lăsăm mai moale” cu reformele anunțate. Pe acest fond a „căzut” și avertismentul lui Ilie Bolojan, repede interpretat de opoziția politică, dar și de unii parteneri din PSD virusați de visuri „auriste”, că „ar speria investitorii și piețele financiare”.
Evaluările raționale
Voci raționale susțin însă că suntem abia la începutul unui drum complicat, efortul de a reduce deficitul bugetar la finalul anului în curs la un nivel sub 2 puncte procentuale sub 10% fiind primul pas spre o redresare substanțială a finanțelor publice. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, angajat în acest efort, adaugă în dezbaterea publică și „riscul real al unei recesiuni”, posibilitate evocată și de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Opinia șefului băncii centrale este însă mult mai nuanțată: „Datele sunt clare, nu suntem în recesiune, cel puțin nu așa cum se definește recesiunea. Dar există acest risc și deocamdată totul depinde de continuarea programului fiscal, pentru că el aduce credibilitatea țării”. Profesorul Dan Voiculescu, analizând indicatorii macroeconomici, spune că „aceasta este radiografia unei perioade foarte dificile” și face un apel la politicieni „să fie responsabili față de poporul pe care îl conduc”, adăugând că „este fundamental ca toți cei care vor duce greul în această perioadă să observe că sacrificiul lor este înțeles, este respectat și are o finalitate pozitivă”. Aceasta este, de fapt, sensul adânc al responsabilității colective, probat în situațiile de criză, îndemnul profesorului Voiculescu fiind ca „națiunea română să-și mențină demnitatea, onoarea și curajul. Și să nu-și piardă speranța”, deoarece „România a trecut prin vremuri mult mai grele și a supraviețuit”.
De ce s-a adâncit criza din Grecia?
Această idee a responsabilității colective este puțin înțeleasă și greu de digerat de clasa politică, măcinată de rivalități neproductive și incapabilă să ofere soluții în momentele de cumpănă. „Lecția crizei grecești”, așa cum este prezentată de raportul Curții de Conturi Europeană, arată că o cerere de asistență financiară din partea UE și a FMI, pornită de la nevoia de împrumut de 9 miliarde de euro pentru rambursarea unei datorii scadente la 19 mai 2010, a ajuns până în 2015 la o finanțare totală de 376 de miliarde de euro, cu „coadă” de creditare aflată în curs și în anul 2018. Multiplicarea de 42 de ori a necesarului de finanțare pe parcursul a șase ani indică gravitatea de fond a situației generale a economiei grecești, dar și contorsiunile interne provocate de sacrificiile impuse de reforme, gradul redus de acceptare a acestora din partea populației. Documentul citat arată foarte clar că instabilitatea politică în perioada acoperită de programele de finanțare a provocat întârzieri sau opriri ale programelor convenite cu finanțatorii internaționali. Astfel „o altă dificultate care a avut impact asupra gestionării programelor a constat în abordarea de tipul „stop-start” a reformelor, generată într-o anumită măsură de instabilitatea politică din țară. În perioada octombrie 2009-ianuarie 2015, în Grecia s-au organizat șase alegeri, iar un guvern a fost schimbat fără alegeri în 2011. De fiecare dată noua conducere avea nevoie de o perioadă pentru a-și configura angajamentul și abordarea față de reforme, precum și a redefini mecanismele de lucru cu instituțiile. Referendumul din iulie 2015 cu privire la pachetul de măsuri a contribuit, de asemenea, la creșterea incertitudinii în ceea ce privește viitorul programului și la instabilitatea economică. Negocierile și incertitudinile cu privire la continuarea programelor au împiedicat gestionarea fără sincope a acestora și punerea în aplicare a reformelor”.
Anul supraelectoral din România, care s-a prelungit pe durata a peste 15 luni, a avut și el o contribuție la accelerarea creșterii deficitului. Promisiunile electorale nesustenabile, materializate în acte de guvernare bazate pe temelia șubredă a bugetului optimist la capitolele de creștere a veniturilor au condus la nerespectarea angajamentelor de reducere a deficitelor conform dinamicii convenite cu UE. Procedura de deficit bugetar excesiv în care se află România a impus ca programul de guvernare actual să prevadă acțiuni dure de fiscalitate, reformare a pensiilor, reformare a administrației publice, care prin titluri seamănă cu capitole din angajamentele asumate de Grecia în perioada 2010-2015.
România nu este Grecia
Într-o atmosfera continuă de „breaking news”, stimulată de accentele catastrofice derivate și din presiunea războiului de la graniță, se lansează cu multă ușurință formulele de tipul „România e pe marginea prăpastiei”. Se fac, de asemenea, previziuni sumbre că ne paște soarta Greciei, sau chiar și mai rău, că „statul e în faliment”. O demontare a acestor „proroci ai apocalipsei” o face printr-o substanțială analiză profesorul Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, publicată recent și în Jurnalul.
De ce este România de acum fundamental diferită de Grecia de atunci, cum opinează Cosmin Marinescu? „În primul rând prin cadrul economic mult mai rezilient în raport cu situația unei crize financiare profunde la nivel global, precum criza din 2008-2009. Derapajul bugetar al României în 2024 (9,3% din PIB) a fost, într-adevăr, sincronizat cu un sold negativ al contului curent (-8,4% din PIB). Valorile sunt însă mai puțin tensionate decât cele specifice Greciei în anul 2009 (deficit de 15,4% din PIB și, respectiv, deficit de cont curent de 12,5% din PIB). Un alt set de repere vizează datoria guvernamentală, care în cazul Greciei se apropia de 130% din PIB nominal, datoria externă fiind 180% din PIB. În România, la finalul anului 2024, datoria guvernamentală se poziționa la 55% din PIB, iar cea externă - la 58%,situație incomparabilă cu cea a Greciei. Reziliența sectorului bancar românesc se menține adecvată prin prisma indicatorilor de sănătate financiară. Nu în cele din urmă, trebuie reamintită și credibilitatea zdruncinată a Greciei, generată atunci de manipularea datelor statistice, în special cele privind deficitul bugetar. Spre deosebire, România menține în prezent standarde depline de raportare statistică și transparență fiscală, elemente esențiale pentru credibilitatea în relația cu instituțiile europene”.
CARE AU FOST REZULTATELE „PACHETELOR”?
Implementarea măsurilor de consolidare fiscală și de reformare a cheltuielilor statului aplicate în Grecia după 2010, cum arăta raportul citat, în regim de „stop-start”, au avut tendințe divergente pe unele direcții. Analiza critică pe care o face Curtea de Conturi Europeană este importantă pentru a nu cădea și România în aceleași greșeli ca în cazul lungii agonii a crizei elene. De pildă, „creșterile importante din 2010 ale cotelor de TVA și ale accizelor au fost justificate de nevoia de consolidare fiscală, dar nu a existat niciun studiu privind consecințele unor măsuri fiscale alternative, cum ar fi impozitul generalizat recurent pe proprietatea imobiliară”. Modificările de TVA nu au salvat situația generală a finanțelor, care s-au agravat până la declararea incapacității de plată din 2015. Degringolada este totală când se închid băncile în preajma referendumului sinucigaș din iulie 2015. Măsurile severe impuse de un nou împrumut au fost supuse unui referendum național, la 5 iulie 2015, 61,3% dintre greci votează împotriva proiectului de acord. Cotele de TVA au fost majorate, în martie 2010, de la 19%, 9% și 4,5% la 21%, 10%, 5%. Cotele pentru anumite insule (un caz specific fiscalității grecești) s-au majorat și ele cu 1-2 procente. La 1 iulie 2010 TVA se majorează la 23%, 11% și 5,5%. Până în octombrie 2015 se vor majora și cotele la băuturi, transport, servicii hoteliere, restaurante. Iminența incapacității de plată conduce și la majorarea impozitului pe profit de la 26% la 29%, cresc ratele contribuției de solidaritate la venituri de peste 30.000 de euro anual. Bugetele de austeritate se vor repeta an de an. Numărul angajaților în sectorul public se reduce de la 860.000, în anul 2009, cu circa 225.000 până în anul 2016. Salariul minim scade de la 863 de euro, în anul 2010, la 684 de euro în 2012. În 5 ani, costurile salariale au scăzut cu 14,1%. Sistemul de pensii este și el modificat, prin înăsprirea condițiilor de pensionare. În iunie 2016 se privatizează vechiul aeroport din Atena, urmat, la câteva luni, de vânzarea portul Pireu. După 7 ani de mari turbulențe, ratele dobâzilor pe termen lung ale obligațiunilor emise de statul elen ajung aproape la același nivel, de 5%, cu cel din 2009. Vârfurile de 35% din anul 2012 sunt și acum coșmarul grecilor.
Citește pe Antena3.ro
