x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Leul după moţiune

Leul după moţiune

de Adrian Vasilescu    |    29 Apr 2012   •   15:12

Vineri, dupa caderea Guvernului, schimburile valutare au inregistrat stari de nervozitate. Cursul nu a atins insa, pana la inchiderea zilei bancare, o medie de 4,4 lei pentru 1 euro, asa cum s-a comentat. Si nici piata valutara nu s-a destabilizat.

Dar piata valutara nu este o realitate abstracta. Dimpotriva, este o scena vie a lumii economice, actorii fiind oameni sau institutii in care lucreaza si decid oameni. Iar oamenii (fie ei si oameni de afaceri, intreprinzatori, investitori sau oricum i-am numi) au un comportament economic dominat adeseori de emotii. Din totdeauna a fost asa. De la Keynes incoace insa, tot mai mult, acest adevar este inteles, recunoscut si luat in calcul. Caderea Guvernului, asadar, nu avea cum sa nu ridice tensiunea emotionala in piata valutara. Si chiar daca media, la inchidere, nu a urcat vineri dupa-amiaza pana la 4,4 lei pentru un euro, tranzactii la acest nivel s-au facut. Unii dintre jucatorii din piata valutara si-au frecat mainile si si-au spus ca poate ar fi o buna ocazie 'sa faca un ban'. Si s-au grabit sa schimbe leii pe euro, mizand pe o eventuala instabilitate politica. Altii, temandu-se de instabilitate politica, s-au grabit sa scape de lei. Nici amatorii de chilipiruri, nici speriosii n-au observat ca, tot vineri dupa-amiaza, numerosi jucatori au mizat pe leu, au vandut valuta si, in consecinta, cursul n-a luat-o razna.

Unda de soc de vineri dupa-amiaza a produs emotii si in randul analistilor. N-au fost putini cei ce s-au grabit sa afirme fie ca BNR a intervenit agresiv pe piata valutara, fie ca va interveni in zilele urmatoare. Vocile de la Banca Centrala nu s-au grabit sa intre in acest joc. Repetand poate plictisitor: 'Nu comentam interventiile de pe piata valutara'.

BNR nu are o tinta de curs. Si, deci, nu intervine pentru a 'fixa' un anumit nivel de curs ori pentru a apara un anumit prag. Mai presus de orice, nu intervine pentru a schimba miscarile naturale, tendintele firesti ale cursului. Tintele interventiilor sale, in cazul in care nu e nevoie sa fie aparata stabilitatea pietei valutare, sunt altele. Intai si intai, Banca Nationala intervine ca sa faca acumulari valutare. Fiindca rezerva de valute e principalul criteriu al credibilitatii unei economii. Apoi, devreme ce rezerva este dependenta, intr-o anumita masura, de fluctuatiile pasivelor valutare din bancile comerciale, este in firea lucrurilor ca BNR sa-si asigure o cantitate adecvata de valuta. In sfarsit, mai e si nevoia ca in orice moment sa existe solutii optime pentru problemele ce ar putea sa apara in conditiile cresterii datoriei externe pe termen scurt, scadente intr-un an. Daca leul e convertibil, Banca Centrala il ajuta sa fie cu adevarat convertibil.

In Romania, tara in care pretul graului nici acum nu e stabilit la bursa, orologiul pietei valutare functioneaza bine: inregistreaza si reda cu precizie ora exacta. Incotro merge cursul? Catre punctul de impacare al cererii cu oferta. Acest curs, ce reflecta fidel nivelurile la care bancile comerciale efectueaza tranzactiile, are in primul rand o valoare statistica, in genul indicatorilor bursieri, care sa ajute economia si populatia sa cunoasca zilnic pretul leului. Banca Nationala, exercitandu-si rolul prevazut de lege, vegheaza ca pe piata valutara sa domine loialitatea, corectitudinea si, mai cu seama, stabilitatea.

×