Logică de stomac de hienă

Zilele trecute a fost foarte cald, aşa că nimic mai firesc din partea Guvernului decât ieftinirea gazelor cu 5%, după ce astă-toamnă, când se simţea venirea iernii, preţurile crescuseră cu 50%. Bineînţeles că de scumpit gazele se vor scumpi prin octombrie. Nu trebuie să ducem grija aceasta. Totul e previzibil. Logică democratică!

Tot aşa, nimic mai logic şi mai normal ca uriaşul consum de fonduri în plină criză economică pentru propaganda electorală luxu­riantă din partea tuturor contra tuturor.
Aşa e democraţia!

De alaltăieri a început ploaia în foarte mul­te judeţe ale ţării, ploaie mult dorită de agricultori, aşa că e cazul ca într-adevăr preşedintele să ceară Guvernului să pornească în plin toate sistemele de irigaţii. De oprit, ele vor fi oprite o dată cu încetarea ploilor. Românul trăieşte în comuniune cu natura. Atât cu cea solidă, pă­mân­tul, cât şi cu cea lichidă, apa. Relaţie intimă!

Când era lipsă de locuinţe în marile oraşe, case noi se construiau cu zgârcenie, ca să nu se strice impresia asupra doritorilor şi asupra pre­ţurilor, aşa că în noua etapă istorică în care ne­fiind bani casele s-au ieftinit, minţile strălucite ale Executivului au hotărât să dea un nou im­puls construcţiei de locuinţe pe bază de ge­ne­ro­zitate guvernamentală, că tot nu le va cum­păra nimeni. Şi mai urmează şi nişte alegeri. Adică de ce să nu fie amăgiţi iarăşi alegătorii. Dar faptul e fapt şi capitalismul înfloreşte, cu deosebire în oraşe, din care, e drept, oamenii pleacă, pentru că nu mai au locuri de muncă. Raţionament imbatabil: nu facem ce trebuie, facem ce prisoseşte. Sau promitem că vom fa­ce.

Un antrenor de fotbal din România pleacă din ţară, pentru că autorităţile sportive nu-i oferă decenii şi decenii şansa minimă de a face performanţe internaţionale la o echipă valo­roasă, inclusiv cea naţională. După câţiva ani de performanţe remarcabile, pe unde nici cu gândul nu gândeşti, acest antrenor cucereşte a doua mare cupă europeană de fotbal. Antrenorul se numeşte Mircea Lucescu, iar conducătorul instituţiei care l-a umilit ani şi ani pe Lucescu se numeşte Mircea Sandu.

Ce-şi găseşte Mircea Sandu să declare în noaptea în care Lucescu se bucura de recunoaşterea mondială, iar românii se bucurau că unul de-ai lor a reuşit această performanţă? M. Sandu 'cea că totuşi nu e chiar o victorie românească, echipa fiind ucraineană. De parcă nu atitudinea oficialilor români - şi a lui în primul rând - ar fi determinat plecarea tehnicianului român. Preşedin­tele Federaţiei Române de Fotbal era supărat pe antrenorul român de mare performanţă Mircea Lucescu că, deşi antrenează o echipă ucraineană, nu a reuşit, cu încăpăţânare, telecomandă, patrio­tism şi cinism, ca o echipă românească să câştige Cupa UEFA. Vinovat - acest Lucescu!

Preşedintele Băsescu nu vorbeşte puţin, nu vorbeşte academic, nu vorbeşte incorect, dar - tot alergând de colo-colo la toate horele şi sâr­bele - se mai scapă din punct de vedere al gramaticii şi trânteşte câte un dezacord memorabil. Preocupat ca, întâi, să râdă în hohote, şi, abia după aceea să caute motivul pentru care râde, recent, marele inchizitor a scos pe gură următoarea formulare "soţia mea e una din femeile care primeşte flori" acordând "pri­meş­te" cu "femeile" şi nu cu "una", după cum era de aşteptat din partea dumnealui. Comen­ta­torii zilei nu au iertat nimic din tot ce s-a în­tâmplat în acea zi, în afară de dezacordul la ca­re s-a dedat preşedintele. E această greşeală mai mică decât folosirea de către Mircea Geoa­nă a lui "decât" în loc de "numai" sau pluralul in­ventat de Crin Antonescu "serviciuri"? To­tuşi, gramatica e una şi nu se împarte după rang.

În urmă cu 30 de ani, un scriitor şi activist maghiar, Domokos Goza, îmi reproşa că îi chem pe tinerii acelei generaţii la monumentele ţării şi îi fanatizez prin folosirea unor date ale istoriei în ideea de patriotism şi naţionalism, contrar orientărilor moderne. În aceşti ani am înţeles subtextul atacului. Îl de­ranja solidaritatea pe care o cream în jurul ideilor româneşti, adresându-mă tuturor tinerilor. Ceea ce îndrăzneam eu atunci făcând cultură fac astăzi cu asupra de măsură prin angajament politic şi cu mai puţin har artistic mulţi lideri maghiari din România.

Eu eram culpabil că intrasem şi cântam împreună cu Cenaclul Flacăra în Catedrala Reîntregirii de la Alba-Iulia, la Mănăstirea Putna, la Mănăstirea Râmeţi, la Biserica Trico­loră de la Ţebea. Ei adună cetăţeni români de naţionalitate maghiară pe la toate bisericile lor, la toate monumentele lor şi îi îndoctrinează cu revanşarde planuri autonomiste. Eu nu aveam dreptul şi, probabil, nici acum nu-l am de a-i convoca pe oameni la spectacole ale armoniei.

Ei au toată legitimitatea să lucreze în România împotriva unităţii naţionale a României şi pentru învrăjbirea dintre oameni. Adunându-i pe compatrioţii mei la Cenaclul Flacăra, sunt taxat drept naţionalist. Când li­derii udemerişti narcotizează pe unii dintre ai lor cu idei separatiste, autonomiste, antieuropene, diverse televiziuni şi ziare româneşti contemplă spectacolul, plescăie admirativ din buze şi mai că nu îi declară internaţionalişti şi universalişti. Logică subalternă!

Cavalerii putreziciunii din fotbalul românesc au şi ei tabieturile lor. În zilele când nu sunt anchetaţi şi, deci, nu sunt ocupaţi, îi cheamă pe oamenii corecţi din fotbal si-i sperie cu grave sancţiuni, pentru că au traversat strada pe galben, pentru că au şireturile prea lungi la ghete şi pentru că au deschis fereastra de la vagonul în care călătoreau fără aprobarea acarului din staţia finală.

Între timp, putreziciunea prosperă, iar seceta o face şi mai periculoasă. Logică de stomac de hienă!
Intrăm în perioada sensurilor unice pe străzile bucureştene. Generalizarea lor va determina o situaţie nouă: nimeni nu va mai putea ajunge acolo unde doreşte.
Logică de semafor înţepenit în roşu!