x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Luxul ieftin

Luxul ieftin

01 Sep 2004   •   00:00

Cea mai mare inventie a turismului international e clubul de cinci stele pentru buzunare de doua stele. Luxul cu inlocuitori pentru o lume care incepe sa faca bani, dar nu se indura si nici nu se pricepe sa cheltuiasca. Un lux de tranzitie, in hoteluri unde totul seamana a ceva mai bun, cu exceptia obiceiurilor clientilor.

In cluburile-gablonz, unde se intra cu card, se mananca toata ziua si se bea toata noaptea. Au aparut din senin, puzderie in jurul Mediteranei, pe tarmuri care n-au tentat pana azi pe nimeni, in localitati obscure. Descinzi nauc in universul lor electric, plin de alamuri lustruite si cristaluri comune si, pentru cincizeci de dolari pe zi, iar in extrasezon chiar mai putin, traiesti, vreme de un concediu comprimat, senzatia ca ai ajuns la Nisa sau la Accapulco. Asta, bineinteles, daca n-ai vazut Nisa si Accapulco decat in filme. Daca insa reusesti si cateva reprize de luciditate, observi ca turistii vorbesc aproape toti ruseste, ca mancatoii de cartofi sunt nemti de larg consum din jumatatea redegista a Germaniei si ca alcoolurile pe care le toarna in ei in nestire polonezii sunt de carciuma, nu de bar englezesc.

Cluburile acestea cu atestari de calitate in regula ofera toate serviciile marilor case dar cu personal de sezon, cu armate de necajiti in livrarea refolosibila, instruiti la repezeala si care joaca timorati roluri de valeti perfecti, timorandu-i la randu-le pe turistii nedeprinsi sa fie gadilati in permanenta la capricii.

Dupa primele zile, in care s-au indopat ca disperatii, uitand ca excesul de gratuitati e cuprins in scenariul afacerii, mici pricopsiti din Estul mai fudul al Europei se trateaza de stomac, se tarasc livizi pe malul marii si apoi se hranesc homeopatic, cu salate si iaurturi, dar si cu nostalgia cantinei sindicale, unde totul pare ca avea mai mult gust si miros.

Fericiti cu adevarat sunt doar copiii, fiindca nu au nici o clipa, ca maturii, senzatia ca la mijloc e totusi o pacaleala, careia nu-i vor da niciodata de rost si ca platesc la pret de individ o distractie cu gramada. Si o mare parte din tineri, care, desi se simt ca intr-un tarc, invata unii de la altii cum sa faca sex in bataia complice a valurilor si sa prepare cocktailuri atomice din vodci si whisky-uri cu identitati incerte.

Lux de super-market, pentru o lume grabita sa consume cu toptanul ceva la care bogatii adevarati n-or sa ravneasca niciodata.

×
Subiecte în articol: editorial