x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Macovei pune MCV contra CSM

Macovei pune MCV contra CSM

de Dan Constantin    |    31 Iul 2015   •   11:35

Monica Macovei flutură din nou steagul roşu de alarmă al salvamarilor anunţând că Justiţia din România este pe cale să primească iar o pleasnă de la Bruxelles.Avertismentul scoate în faţa recomandări ale MCV care, chipurile, nu acceptă schimbarea procedurilor de selecţie a procurorilor de la şefia DNA, Parchetul General, DIICOT. Adică ei trebuie să rămână la mâna politicienilor, respectiv a tandemului guvern-preşedinte.Cheiţele Justiţiei nu pot fi date pe alte mâini, susţine Macovei, aceeaşi persoană care a introdus în lege un mecanism dovedit vicios. CSM discută o schimbare a regulii care ţine de 10 ani anchetele sensibile sub suspiciunea, confirmată de realitate în multe cazuri, de control politic. Aplicarea unui sistem de selecţie a procurorilor şefi din care este eliminat factorul politic, procedura dând greutate CSM, este chiar recomandată în raportul de ţară al MCV. Magistraţii vor să preia astfel regula de selecţie utilizată pentru conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Principial, intenţia CSM este corectă, însă menţinerea în funcţie a unei relicve a băsismului, compromisă iremediabil de cazul Rarinca, dovedeşte că şi selecţia pentru funcţia de preşedinte al ICCJ nu scapă de influenţa politică. CSM dă semne că vreă sa se scuture de ,,cocoaşele’’ istorice pe care le duce până la sfârşitul mandatelor de reprezentare ale echipei băsiste dirijate strict de Monica Macovei. Hăineală, Ghica, Danileţ, Stanciu se vor opune din răsputeri la pătrunderea unui aer proaspăt în cloaca pe care o întreţin. Iată de ce punerea la punct a Monicăi Macovei şi a trompetelor ei din media printr-o poziţie publică este încurajatoare. Până la statutul de sperietoare de ciori într-o bostănărie pe timp de iarnă, Macovei mai are însă de aşteptat.
 

×