x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mădălina a scurtat turneul din America pentru cozonacul făcut de mama la Ploieşti

Mădălina a scurtat turneul din America pentru cozonacul făcut de mama la Ploieşti

de Florin Condurateanu    |    11 Iul 2017   •   08:15

Mădălina Manole a avut o popularitate de excepţie, mai ales la începuturile carierei ei. Fata cu părul de foc era iubită de tineri, apăruseră sute de fan-cluburi Mădălina, în licee, în facultăţi, o îndrăgeau şi adolescenţii, şi bunicii. Lumea fredona “Fată dragă, nu fi tristă, fiindcă e păcat” în staţia de tramvai şi acasă. Am însoţit-o pe Mădălina la fabrica de confecţii Apaca, dorea să-şi comande nişte toalete de scenă. Când am intrat cu ea în curtea renumitei întreprinderi de haine, s-a oprit fluxul de fabricaţie, au ieşit în curtea fabricii peste 2.000 de lucrătoare, o îmbrăţişau pe cântăreaţă, o atingeau să se convingă cum că Mădălina este o tânără strălucitoare, că nu este un abur, un vis. S-a îndrăgostit vijelios de ea compozitorul Şerban Georgescu, a zărit-o aşteptând autobuzul spre Aeroportul Otopeni, unde era coordonatoare la sol, a luat-o de nevastă şi Fata cu părul de foc i-a devenit muză, au lansat împreună melodii, şlagăre, cu repeziciune. Mădălina Manole a făcut un turneu de mare succes în America şi totuşi l-a scurtat cu zece zile: “Mi-era tare dor de acasă, nu mă puteam abţine la pofta de a mânca sarmale şi cozonac făcute de mama la Ploieşti şi am luat avionul mai devreme decât scria în contract”. Iubea România artista cu talent în preaplin, recunoştea că nu poate sta mult departe de Ţară. Peste o vreme, Mădălina Manole a fost iubită aprig de un om de afaceri român stabilit în străinătate, Adrian Tărău, care a cerut-o de soţie, dar Mădălina a refuzat: “Nu puteam să mă rup de muzică, nu puteam să-mi trădez spectatorii, nu mă acomodam departe de ţară”.

Mergeam în Dacia condusă de Maria Dragomiroiu, pe bancheta din spate, alături de Dan Spătaru. Cei doi renumiţi artişti fuseseră chemaţi să cânte la Craiova la nunta fotbalistului Pavel Badea, naş fiind Cârţu. Am dat o raită prin comuna din Vâlcea, unde se născuse Maria. “Mă trage inima spre casa părintească, măcar o jumătate de oră, când am pierdut avionul de întoarcere din turneul din America, am plâns stând pe geamantan în aeroportul din New-York, mi-era tare dor de Ţară, număram orele!” Tăcut, modest, cu gânduri sensibile, Dan Spătaru se destăinuia: “Am avut multe propuneri de a rămâne în străinătate, n-am putut să părăsesc Ţara. Am cântat şi în săli îngheţate, spectatorii veniseră cu mănuşi şi fulare, eu cântam şi microfonul îngheţat mi se lipea de mână, dar sala se ridica în picioare şi asta îmi dădea siguranţa că nicăieri nu e ca acasă!”.

×
Subiecte în articol: madalina manole