Mai catolici decat Papa

Compromisul e un mecanism unsuros a carui folosire politicienii au transformat-o in arta. Pacat ca impresia artistica n-are valoare economica. Din toata saracia ei, Romania a cumparat in ultimii ani masini straine de lux, avioane, fregate, a achitat datorii istorice sau a arvunit autostrazi, totul cu bani publici.

Nu faptul in sine e rau, ci modul in care s-au facut multe dintre cumparaturile pe care n-ar fi trebuit sa ni le permitem. Romania a cumparat si achitat limuzine, aeronave sau nave militare ca pe niste indulgente, folosind acelasi mecanism unsuros care il umplea de sila pe Martin Luther in secolul al XVI-lea, cand a cerut Reforma. Tara noastra a ales calea unor compromisuri imorale, ca sa li se ierte pacatele politicienilor nostri si sa ni se deschida portile spatiului euro-atlantic, de care n-am fi putut trece dupa criterii economice.

Asa s-a facut ca, dupa ce am cumparat tot soiul de indulgente, am fost gasiti suficient de sanatosi ca sa primim tot soiul de vize - pentru turism, pentru NATO sau pentru UE - care altadata ne erau refuzate la prima ochire aruncata economiei. Intr-un fel, Romania a ajuns sa exporte in Occident compromisul ca pe una dintre putinele "marfuri" la care se pricep administratorii ei.

Asta nu inseamna ca prin compromis se poate inlocui munca. Tarile care au abordat transant reforma au intrat totusi in Uniunea Europeana inaintea noastra. Noi inca mai asteptam sa inchida Europa ochii la faptul ca avem pe cap cea mai mare inflatie din regiune. De-asta suntem tinuti inca in anticamera, nu fiindca avem sau n-avem basca.

Deci, inflatia, cu toate compromisurile care se fac si la calculul ei, nu este decat rezultatul unor probe de maiestrie in arta compromisului - mascarea somajului, de exemplu. Intai au fost deghizati somerii in pensionari, apoi in tarani, pana cand sistemul de pensii a ajuns in pragul falimentului, iar agricultura in lumea a treia, la autoconsum. Mai apoi s-a reusit transformarea somerilor in emigranti - Romania a trimis forta de munca direct in ograda investitorilor straini, care au ramas destul de reticenti sa vina ei la noi.

Cu asta ajungem insa la al doilea exemplu - compromisul marca NUP (neinceperea urmaririi penale). Cum sa vina investitorii straini, daca la noi au de concurat cu "baietii buni" pe care nu-i atinge niciodata o citatie dupa toate ingineriile prin care scot bani sa "investeasca" ei?

In fine, acest gen de compromis e firesc, cata vreme statul e primul la inginerii financiare de genul accizelor in euro, cursului de schimb ca factor de echilibru bugetar, al intarzierii burselor pentru plata alocatiilor si viceversa, al plafonarii pensiilor ca sa ramana bani de ajutoare sociale. Guvernarea prin exceptii a ajuns filozofie politica. Singura controversa mai ramane daca baietii buni au invatat de la stat modul aproximativ de managerizare pe care il folosesc in afacerile lor sau politicienii au dat rang de administratie de stat managementului invatat dupa ureche in propriile lor afaceri?

Oricum ar fi, din tot acest sir de compromisuri a rezultat doar un lifting, care ne poate introduce in lumea civilizata, dar care n-are cum sa micsoreze decalajele fata de aceasta. Bogatia pe care o afisam si cresterea cu care ne mandrim sunt de fapt imprumutate de la altii. Inflatia, somajul si deficitul bugetar au fost convertite la un curs dezavantajos in arierate, importuri, credite si reduceri de dobanzi. Calculele care dovedesc bunastarea sunt cat se poate de indoielnice, iar sigure sunt doar moartea si impozitele.

Dar e bine. Cu cat ne imputinam, creste PIB/locuitor. Si cu cat platim mai multe taxe se aduna mai mult malai pentru traficul cu indulgente.