Maneaua schimbării fără schimbare

Vacanţa de iarnă din acest an a fost una absolut năucitoare. Veselia parcă şi-a luat darul, mai abitir ca niciodată, dintr-un soi de disperare pe care omul preferă s-o ignore, dacă tot nu este capabil să afle de unde-i vine. Bairamul naţional a funcţionat fără cusur, nimeni n-a mai avut timp să se gândească la mahmureala ucigătoare de după. Ce criză mondială, ce tăiere a gazului, ce războaie zonale?

Nici măcar ignatul politic autohton nu ne-a mai traversat preocupările. Ne-am săturat de ciorănia împărţirii darului, de staboruri deghizate în întâlniri informale şi de minciuna neruşinată a interesului naţional. Ciolanul e definitiv al lor. Inconştienţa este a noastră, e odihnitoare şi nici nu doare până ce nu vom da cu capul de grindă. Dar până atunci... Fotbalul a trăit şi el după reţetă, în umbra sarmalei. Nu cred că mişcările mai discrete decât de obicei şi surdina clopoţeilor reprezintă cumva vreo schimbare de atitudine. Îngândurarea şi mimarea îngrijorării fac parte dintr-o regie care dă bine în context. De îndată ce greii fotbalului se vor debarasa de corsetul acestui spectacol ieftin şi vor intra în cadenţa obişnuită, vom observa că absolut nimic nu s-a schimbat.

La Poiana Braşov, o altfel de Piperă a muntelui, acelaşi decor, aceiaşi titulari de drept: George Copos şi Gigi Becali. Copos perora la vremea trecerii dintr-un an în altul despre chibzuinţă ca unică soluţie a supravieţuirii în vreme de criză. Dar a fost vreodată Copos vreun nechibzuit? Aş zice că, dimpotrivă, el a fost dintotdeauna chiar mult prea chibzuit. Atât de chibzuit, încât jucătorii Rapidului au confundat deseori reţinerea lui financiară cu zgârcenia. Gigi Becali a ţinut isonul manelei schimbării fără schimbare interpretate de patronul rapidist. Zicea el că şi-a redescoperit adevărata familie, cea naturală, şi că Steaua va trece în planul secund al preocupărilor. A zis şi i-a trecut. Pentru că doar Steaua îl poate ajuta pe Gigi să se menţină în zona de popularitate care-i hrăneşte vanitatea. Aşadar, este de la sine înţeles că nici chibzuitul şi nici nechibzuitul nu vor fi capabili să bifeze vreo schimbare de atitudine.

Din rutină nu au ieşit nici alţi conducători ai fotbalului numai buni să umple, prin declaraţiile lor, golul de informaţie din presa sportivă. Iuliu Mureşean îl tot plimbă pe Trombetta între şansa şi neşansa de a rămâne antrenor la CFR Cluj. Marian Iancu, mai hotărât şi mai stăpân pe felie, a scăpat de astfel de dileme. L-a disponibilizat brusc pe Dusan Uhrin şi l-a avansat pe Gabi Balint din poziţia de secund în cea de titular. Treabă serioasă la Timişoara. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie dacă am acorda credit lui Corleone. Revelionistul de la Dubai, cel care în timpul liber face pe preşedintele LPF, declara îmbuibat de competenţă că singurul club cu lovele şi cu chef de afaceri în fotbal ar fi la ora actuală doar Politehnica Timişoara. O fi şi citirea în conturi un har, fiindcă nu-l bănuim pe Corleone de spionaj economic sau de alte alea. De fapt, nu cădem în capcana de a crede ceva din ceea ce pun oamenii de fotbal în gura sarmalei. Aşteptăm momentul când vor intra ei în criza faptei.