Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În realitate, competența și performanța contează doar în interiorul grupurilor privilegiate. În afara acestora, chiar și cei mai pregătiți și productivi indivizi se lovesc de bariere invizibile: cine nu e cu noi e împotriva noastră.
Privind piața muncii, sindicatele sunt cel mai vizibil exemplu. Ele impun salarii minime, contracte colective și restricționează accesul noilor intrați, protejând membrii existenți. Milton Friedman sublinia că salariile mai mari obținute de sindicate nu reflectă neapărat productivitatea, ci adesea limitarea competiției, reducând oportunitățile altor lucrători. Cei aflați în afara sindicatului – șomeri sau tineri fără experiență – nu beneficiază de aceste avantaje și sunt, practic, excluși de la piață.
Dar dinamica nu se oprește la sindicate. Există bresle, asociații, cluburi, comitete și organizații care certifică competențe, toate funcționând pe criterii de castă sau apartenență, așa cum observa Mancur Olson. Aceste grupuri privilegiate gestionează resurse, oportunități și standarde, astfel încât beneficiile rămân concentrate în interior, iar competența reală a celor din afara lor este ignorată sau subevaluată. În interior, meritul contează; în afara lui, regulile devin rigide și discriminatorii.
Asociațiile profesionale, de la notari, avocați și experți autorizați până la medici sau contabili - încearcă să impună tarife minime și reguli stricte de acces. Cluburile și comitetele de decizie profesională stabilesc cine poate participa, cine poate avansa și cine poate accesa resursele disponibile. Organizațiile care certifică profesioniști legitimează membrii și creează standarde, dar recunosc performanța doar dacă este validată intern. Toate acestea sunt mecanisme prin care castele economice și profesionale își protejează privilegiile, maximizând beneficiile pentru cei din interior și limitând competiția reală.
Din perspectivă macroeconomică, efectele sunt semnificative. Pentru menținerea competitivității, creșterea salariilor ar trebui să fie susținută de sporuri corespunzătoare de productivitate, în contextul mecanismului Balassa-Samuelson. Dacă salariile cresc artificial în sectoarele protejate, fără legătură cu eficiența, apar deficite, îndatorare și dezechilibre structurale. Grupurile privilegiate gestionează aceste discrepanțe pentru a-și proteja poziția, iar meritul individual devine irelevant pentru cei din afara cercului.
Istoria oferă exemple concrete. În Argentina perónistă, sindicatele și grupurile loiale liderilor politici monopolizau oportunitățile, marginalizând șomerii și tinerii. Evita și sindicatele muncitorești mobilizau resurse pentru protecția membrilor lor, transformând meritul real într-un privilegiu intern. În contrast, Margaret Thatcher, în Regatul Unit, a limitat puterea sindicatelor, permițând competitivitatea și productivitatea să determine succesul, iar Statele Unite, după era Hoffa, au pus accent pe merit și competiție reală, nu pe apartenența la grup. Chile, la rândul său, a prioritizat productivitatea și competitivitatea, demonstrând că meritul individual poate fi relevant doar într-un cadru instituțional care nu privilegiază grupurile sau castele profesionale.
În sectorul public, politica wage-led growth oferă o lecție contemporană: salariile din zonele non-tradable cresc peste nivelul productivității, atrăgând forța de muncă către sectoarele protejate, în timp ce cei din sectoarele productive devin resurse rare. Cei care nu fac parte din grupurile privilegiate sau din caste rămân marginalizați, iar creșterea economică nu se traduce în prosperitate generală. Astfel, meritocrația formală – salarii și poziții atribuite prin competență – este filtrată prin prisma puterii de grup.
Olson arată că grupurile privilegiate sunt eficiente în maximizarea beneficiilor pentru membrii lor, însă acest lucru se realizează în detrimentul pieței și al celor din afara grupului. În practică, orice structură profesională sau organizațională tinde să creeze caste, bariere de acces și privilegii interne, transformând meritul real într-un instrument de selecție internă. Performanța individuală contează doar dacă este validată și acceptată de grup.
Și aici revenim la caricatura lui Matty: „la pile egale, meritul contează.” Numai că pilele sunt definite de caste, sindicate, bresle, comitete, cluburi sau organizații care certifică competențe – nu de piață sau competiția reală. Cei din afară, indiferent de pregătire sau productivitate, nu au acces la resurse, decizie sau oportunități.
Așadar, piața muncii și structurile profesionale arată că meritocrația există doar în interiorul grupurilor privilegiate, iar cei din afara acestora sunt tratați după principiul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”. În economie, la fel ca în caricatura lui Matty, meritul real contează doar dacă este validat de grup; tot restul este exclus, marginalizat sau ignorat, indiferent de performanță.
Citește pe Antena3.ro
