x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Mi-era dor de acasă, aici sunt rădăcinile mele”

0
Autor: Florin Condurateanu 14 Apr 2020 - 07:30
„Mi-era dor de acasă, aici sunt rădăcinile mele”


Medicul Mihai Teodor Bica, primul absolvent de Medicină la Cambridge, s-a întors acasă. Este medic la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”. „Aici pot să aplic lucrurile bune pe care le-am învăţat”.
Cu modestie, profund, doctorul Mihai Teodor Bica se destăinuie: „Nu vreau să pară exagerat, dar în toţi aceşti ani la Cambrige, în Anglia, am simţit dorul de acasă, mi-era dor de familie, de prieteni, de strada mea, aici sunt rădăcinile mele şi de aceea am hotărât să mă întroc acasă!”. Medicul licenţiat la celebra Universitate Cambridge a fost un elev foarte bun la Colegiul „Sf. Sava” şi olimpic la Biologie. Cuvântul dor este inventat de români, este un brevet mondial românesc, nimeni în lume n-a rostit acest univers de sentimente de alean, de dorinţă către atmosfera irepetabilă de acasă, de cartierul tău, de şcoala cu profesorii tăi, de prieteni şi colegi, dar mai ales dorul are în miezul lui necesitatea de a-i avea alături pe părinţi, pe cei din familie. Această chemare a meleagurilor tale este şi o cerinţă a biologiei fiecăruia. De generaţii şi generaţii, românul este adaptat la izvorul cu apă de aici, la aerul unde ai răsărit la viaţă, la iarba şi mioarele ce au păscut pe pajiştea ţării, la obiceiurile ţării natale. Îmi dădeau telefon români duşi de sărăcie în pribegie, care-mi spuneau că udă cu lacrimi amare perna, de dor de acasă. Marele nostru campion mondial de box Leonard Doroftei a fost nevoit să se mute în Canada, unde oftează: „Acasă, în România, mă simt cel mai bine, chiar dacă am luat titlul mondial antrenându-mă în Canada, tot străin sunt. Dacă vin acasă, pe orice român îl întâlnesc pe stradă îl îmbrăţişez şi-i spun că-l iubesc”. Cunoscutul violonist român Tomescu, apreciat în lumea largă pentru concertele cu vioara Stradivarius a lui Ion Voicu, se confesa că, după nişte ani trăiţi în America, atunci când a aterizat la Otopeni şi a luat un taxi, când l-a auzit pe taximetrist că înjură româneşte „violonistul român din mine a plâns de bucurie!”. Îndrăgitul cântăreţ Ion Dolănescu îmi povestea că, plecând în turneu în America, românii de acolo îl rugau să le aducă săculeţi cu pământ românesc, iar la plecare îl investeau ca, la aterizarea în Bucureşti, primul lucru e să sărute pista aeroportului.
 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de