Brexitul, evenimentul care urmează să se producă efectiv la sfârșitul anului prin ieșirea Marii Britanii din UE, continuă să provoace o stare de nervozitate de ambele părţi. Cu toatea acestea, ele îşi doresc să continue colaborarea din anumite puncte de vedere, ca şi cum nimic nu s-a fi întâmplat.
România, în această situaţie, are nevoie să rămână în Uniunea Europeană, dar şi să menţină o relaţie strânsă cu Regatul Unit, ce poate fi un model pentru schimbarea clasei politice de la noi. De aceea, merită să importe ceva de la britanici: monarhia.
România a dovedit vreme de un sfert de secol că nu e în stare să structureze politicul, motiv pentru care are nevoie să ia o formă de guvernământ care a arătat că poate „formata” o clasă politică decentă. Şi sigur că se poate merge până acolo încât a susţine că ar fi potrivit ca ţara noastră să fie condusă de un monarh care să provină din casa regală britanică. În acest mod, România s-ar constitui ca punte de legătură între Marea Britanie şi Uniunea Europeană.
Reiterez la UE am aderat, dar necesităţi de ordin intern arată nevoia de schimbare, chiar a formei de guvernare. Sigur că adoptarea acestei idei necesită curaj. Cei din jurul nostru nu-şi vor pune această problemă, nici măcar Bulgaria, deşi în trecut şi noi, şi ei am recurs la o astfel de metodă pentru a câştiga credibilitate şi a ne restructura intern. Este un moment unic, de care se poate profita pentru a se schimba total perspectiva ţării.
Încă o precizare. Acum ţara e pe picior de război cu clasa politică. Dar, la un moment dat, e nevoie să se găsească soluţii de guvernare pe timp de pace. Una dintre acestea ar putea fi monarhia.
Şi dacă ne uităm la televizor vedem o clasă politică ce face propagandă pe toate posturile. De aceea e necesară schimbarea şi tot cu ajutorul monarhiei se poate face.