x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Monopol pe normalitate

Monopol pe normalitate

de Ionuț Bălan    |    17 Feb 2014   •   16:09

Raiffeisen Bank şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, în parteneriat cu Visa Europe, desfăşoară în perioada 13 februarie - 31 martie 2014 o campanie prin care fac mai simplă plata taxelor şi impozitelor locale. Campania presupune acordarea posibilităţii de plată prin card a taxelor şi impozitelor locale în agenţiile Raiffeisen Bank din Promenada Mall şi Feeria - Băneasa Shopping City.

Iată o premieră. Însă numai pentru o ţară bananieră. Adică, un lucru ce ar trebui să ţină de normalitate şi să fie tratat ca un fapt divers, e promovat ca o mare oportunitate. Pentru că plata unei taxe cu cardul la POS este - într-un stat civilizat - la fel de firească precum achitarea facturilor la ghişeele automate din sediile Raiffeisen, dacă banca le-ar deţine. şi normal ar fi să se poată plăti electronic toate taxele. Dar POS-urile continuă să lipsească din sediile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din oficiile Poştei Române restructurate. Ce va face Raiffeisen Bank pe viitor? În parteneriat cu Visa Europe, va organiza o campanie şi pentru plata taxelor şi impozitelor centrale?

Este greu de ştiut, cert e doar că, în prezent, persoanele ce deţin carduri de credit şi doresc să-şi facă regularizarea impozitului pe venit plan de rate, ca să nu mai vină Fiscul şi să le pună poprire pe contul deschis la Raiffeisen Bank, n-o pot face. Dar dacă tot vor fi constrânse persoanele fizice să renunţe la numerar de ce le e imposibil să facă plăţi pur electronice? Normal e să se plătească cu cardul emis de orice bancă, la POS-ul oricărei bănci, în favoarea oricărui client, doar în baza IBAN-ului. Aşa îmi scrie un cititor că e în Germania. Orice bancă are la sediile ceva mai mari şi bancomate speciale (ce au o tastatură ca a unui computer) de unde se pot face plăţi, adică transferuri în orice cont, la fel ca de la aplicaţia de internet banking. E foarte simplu şi comod, totul se bazează pe BIC/IBAN. Cam la fel cum e posibil în România doar la ING (însă numai cu cardul respectivei bănci). Fiindcă la restul automatelor bancare se pot realiza plăţi numai către anumiţi furnizori de utilităţi - „o aberaţie pe care numai la noi o întâlneşti” , conchide cititorul.

Dar apropo de Raiffeisen Bank şi campania sa. Din comunicat se înţelege că o administraţie fiscală devine generatoare de trafic pentru o bancă şi două mall-uri. Cam la fel cum direcţionează Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) „aglomeraţia” către BCR şi BRD. Cardurile contactless ale respectivelor bănci sunt singurele carduri bancare cu care se poate plăti în autobuzele din Capitală. Nu cum se întâmplă la metrou, unde este acceptat orice card PayPass. De aici rezultă că băncilor favorite li se transferă poziţia de monopol a RATB. 

×