Naţionala pe care o binemerităm

România a pierdut amical primul meci al sezonului, cel împotriva Croaţiei. Excursia lui Slaven Bilic la Bucureşti s-a soldat cu un picnic fotbalistic parcă şi mai anost decât ne aşteptam.

Hărniceala a reprezentat din nou inconfundabila carte de identitate a croaţilor. Românii, cu mult mai capricioşi din fire, nu au avut decât să se poziţioneze în funcţie de această constantă. Şi au făcut-o în sensul repetenţiei. O repetenţie care nu se rezumă doar la verdictul tabelei de marcaj. Cu mult mai îngrijorător mi se pare pustiul valoric şi de idei din care se încropeşte echipa naţională a României. Fotbalul nostru traversează o profundă criză de sistem. Iar dacă din prostie, din laşitate sau din comoditate nu vom recunoaşte această realitate, nici nu vom fi capabili să scoatem prea curând pacientul din comă. Deocamdată este clar că diagnosticul despre care vorbeam nu le este la îndemână multor oameni care lucrează efectiv în fotbal şi nici celor care sunt doar martori guralivi ai fenomenului. Aceştia, în funcţie de subiectivismele pe care le cultivă, se împart în două tabere. Unii invocă întâmplarea nefastă sau accidentele de parcurs pentru a scuza eşecurile, ceilalţi abia aşteaptă ratarea câte unui obiectiv pentru a face din fotbal un abator al ţapilor ispăşitori. Nici politica struţului şi nici decapitările ritualice nu au însă efect curativ în metastaze.

Câteva întâmplări dinaintea amicalului România - Croaţia devoalează adevăruri cu care nu avem decât să ne confruntăm. Chivu şi Mutu, din motive strict personale, nu au dorit să-şi tocească ştaiful salahorind într-un neînsemnat meci de pregătire al naţionalei. Chivu a preferat să fie prin preajmă la naşterea primului său copil. Să-i trăiască! Mutu, în contrapartidă, a considerat că nu e de nasul său să rumege bătăturica unui amical, laolaltă cu aspiranţii de drept comun. Gestul lor, altfel impardonabil, nu va fi însă niciodată sancţionat cum se cuvine. Pentru că, paradoxal, au apărut avocaţi din oficiu care pledează sudoripar în favoarea celor doi. Dumitru Dragomir şi-a slobozit inteligenţa într-un discurs de toată fala: "Şi ce dacă nu vin Mutu şi Chivu. Eu, dacă eram antrenor (?!), nici nu-i anunţam de amical. Au, nu au probleme, ei să stea liniştiţi". Aş fi crezut bun sfatul folcloricului personaj dacă nu aş fi observat că delăsarea "amicală" se practică şi în meciurile oficiale. Dacă nu aş fi văzut cum vedetelor noastre de insectar le-a curs nesimţirea-n fasole la turneul final al CE. O altă temă tratată suculent a fost cea a selecţiei. Rând pe rând, mai toate opţiunile selecţionerului au fost contestate de specialiştii lui foale-n brâu. De acord cu ei! Numai că atunci când ceri contestatarilor soluţii pentru înlocuirea expiraţilor şi a celor persecutaţi de mediocritate se lasă liniştea. Fiindcă nici antrenorii ad-hoc nu pot alege dintr-un campionat cotonog decât tot nişte păpădii ofilite. Zeama searbădă de la echipele reprezentative rezultă dintr-un sistem bolnav. Şi câtă vreme vom ocoli această realitate, de dragul contestărilor aiurea, de fapt nu vom avea decât naţionala pe care o binemerităm.