Naţionalism sau demnitate naţională?

Ciudat lucru, într-un moment în care vorbim mult despre spaţiul Schengen, despre deschidere europeană şi internaţională, tema naţională revine în discuţie cu o anumită acuitate imposibil de trecut cu vederea. Două fenomene au contribuit la această efervescenţă: manipularea iresponsabilă a maghiarimii româneşti de către Traian Băsescu şi complicii săi, pe de o parte, şi tendinţele similare ale actualului cabinet maghiar condus de Viktor Orban, pe de altă parte.

Iarăşi ciudat lucru, "podul de dreapta" care se încearcă a fi întins peste frontiera noastră de vest nu e unul al cooperării, ci unul al dezbinării în interese mărunte, de grup, care nu au nici o legătură cu interesele românilor şi maghiarilor, ca popoare şi ca vecini.

Devenit preşedinte în 2004 cu voturile electoratului PRM, Traian Băsescu a adus imediat UDMR la guvernare, după care a trecut la subminarea acestei formaţiuni prin stimularea tendinţelor extremiste, care căutau profil şi formule de organizare. Aşa s-a ajuns ca pastorul Tökes să aterizeze în vârful Parlamentului European şi să înfiinţeze, în chiar aceste zile, un partid care nu e altceva decât o filială românească a FIDESZ-ului lui Viktor Orban. Aşa s-a ajuns la un discurs permanent despre autonomie teritorială, susţinut serios de oficiali de rang înalt de la Budapesta. Aşa s-a ajuns ca cetăţenii români de origine maghiară să devină şi cetăţeni maghiari cu drept de vot, iar campania electorală maghiară să se desfăşoare şi în România, cu tot concertul ei naţionalist.

Cum să se opună Traian Băsescu atunci când guvernul de la Budapesta a schimbat regulile de acordare a cetăţeniei? Nu promovase el însuşi un proiect asemănător? Cum să se opună PDL unor tendinţe anarhice şi periculoase privind statutul maghiarimii dacă mare parte din aceste tendinţe sunt chiar liantul actualei majorităţi de guvernământ?

Şi pentru pedelişti şi pentru "analiştii" apropiaţi lor, naţionalismul e un fel de gumă de mestecat pe care o poţi afişa mişcând fălcile, o poţi ascunde sub limbă sau sub scaun, o poţi deforma şi reforma la nesfârşit. Când erau în opoziţie atât Băsescu, cât şi Boc "ardeleanul" tunau şi fulgerau împotriva oricărei măsuri fireşti privind statutul minorităţilor. Ajunşi la putere au ajuns să favorizeze iresponsabil toate excesele şi toate grupările doritoare de exces. Iar cine se opune acestei realităţi triste riscă imediat eticheta de "naţionalist". Există un monopol al politicii înţelepte, în interes naţional, iar interesul naţional nu mai e tricolor, e portocaliu şi atât.

Mult mai multe fapte şi idei în legătură cu această problemă puteţi găsi pe blogul meu. În spaţiul de aici, mai vreau doar să spun un lucru simplu şi trist. Nu poate fi vorba nici despre naţionalism, nici despre patriotism atunci când nu există demnitate naţională. Un om politic care se joacă cu ideea naţională după cum bate vântul nu e respectat nici măcar de prietenii politici de moment, care îi exploatează, evident, beteşugurile morale. Vom reveni la demnitate numai atunci când conducerea ţării nu va mai fi atât de şubredă şi de şantajabilă, numai atunci când toţi partenerii noştri vor fi aflat că există lucruri imposibil de negociat.