x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ne-am săturat de politicieni erodabili

Ne-am săturat de politicieni erodabili

de Ionuț Bălan    |    16 Apr 2020   •   08:05
Ne-am săturat de politicieni erodabili

Ideea că cine se află la putere se erodează e prezentată în România ca o axiomă. Fără să se ia în calcul că o axiomă e o greşeală atât de veche, încât nu o mai contestă nimeni. De fapt, cine este la putere se erodează doar dacă nu face ceea ce trebuie. Pornind de la “axioma” că se erodează oricum înseamnă că oricine vine la putere la noi sau preia o funcţie importantă în stat nu corespunde demnităţii cu care a fost învestit. Şi atunci apare întrebarea: Ce caută acolo? De ce sunt împinşi în faţă doar indivizi care nu ştiu nimic din ceea ce implică postul în care au ajuns şi, implicit, se erodează?

Ca dovadă că nu e musai ca toți cei care se află la putere să se erodeze îi aducem în discuţie pe premierii care au condus guvernele din Marea Britanie vreme de un deceniu. Este vorba, sigur, de Margaret Thatcher, dar şi de Tony Blair. Iar Thatcher, numită Doamna de Fier, a avut chiar nişte politici pe care nu se poate pune eticheta “populiste”. Şi să nu ne oprim cu exemplele la Regatul Unit. Înainte de a deveni secretar general al NATO, liberalul Anders Fogh Rasmussen a condus guvernul Danemarcei vreme de opt ani, zguduind tabu-ul socialismului scandinav că statul bunăstării (welfare state) ar fi soluţia.

Ca să conchid, deşi situaţia internaţională nu e deloc roz, în România continuă să fie propulsaţi indivizi cu “origine sănătoasă”, care nu se remarcă prin discernământ şi antifragilitate, ci prin obedienţă. Asta cu precizarea că războaiele le-au pierdut chiar şi oamenii pricepuţi. Cât ne mai putem permite să impunem în funcţii nişte persoane care habar n-au să gestioneze resursele? Politicienii şi cei din spatele lor se bazează mai departe că vor fi salvaţi de responsabilii cu hazardul moral şi selecţia adversă. Dar la un moment vor observa cu surprindere că nu mai au spaţiu pentru socializarea pierderilor produse de ei, e nevoie de conducători adevăraţi, iar această clasă nu există, fiindcă, în loc să fie stimulată educaţia, a fost încurajat statul de drepţi!

×