Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Topul riscurilor de extindere a sărăciei în Uniunea Europeană, publicat recent de Eurostat, ar trebui să aibă pentru noi efectul unui ceas deşteptător, care sună la ora douăsprezece şi un sfert. Căci s-a scurs deja timpul în care s-ar fi putut interveni, cât de cât optim, ca să ne plasăm între ţările cu un risc mic de sărăcire a populaţiei. Acum, lăsând în urmă 22 de ani în care ne-am grăbit încet, mult prea încet, auzim deşteptătorul sunând strident după ce a trecut şi ceasul al doisprezecelea. Ce ne anunţă? Că în Uniunea Europeană nu doar că suntem între cei mai săraci, cu un PIB pe locuitor extrem de mic şi cu o putere de cumpărare fără vlagă, dar avem şi un risc mare de extindere a sărăciei. După noi, mai jos, sunt numai bulgarii. Ei au cel mai mare risc al sărăciei şi noi îi urmăm.
Fără îndoială că locul e nedrept. Dacă luăm în calcul ceea ce multe ţări de pe această planetă nu au, dar noi avem: putinţa! Ne lipseşte însă dorinţa activă. O avem numai pe cea pasivă. Şi uităm într-o prea mare măsură că rostul pe lume al întreprinderilor economice e unul singur: să fie izvor de prosperitate. Chiar şi pentru cei „asistaţi”: pentru şomeri, pentru concetăţenii noştri din listele cu ajutoare sociale. Fiindcă fără performanţă economică nu există nici asistenţă socială consistentă.
Şi, desigur, nu există competitivitate. Aici e ca la fotbal: nu poţi să te clasezi bine în competiţiile economice internaţionale dacă nu ai o competiţie internă puternică. Or, în economia noastră, competiţia internă e slabă. O vedem, dar nu e.
Desigur, locul neonorat din recentul top al Uniunii Europene, în vârf fiind ţările care restrâng numărul cetăţenilor expuşi riscului sărăciei, nu-i dat de rezultatele din timpul crizei. Aici şi-au spus cuvântul acumulări îndelungate. Economia noastră suferă de boli neglijate de multă vreme. Sunt boli cu o istorie dramatică. Unele nu au fost recunoscute ani îndelungaţi, deşi erau evidente. Altele, deşi au fost recunoscute, fie că au fost tratate cu indiferenţă, fie că nu au avut parte de tratamente duse până la capăt. Dar când spun că noi avem putinţă, am în vedere cu deosebire o anumită natură a economiei româneşti, un soi de imunitate ce a ajutat-o să supravieţuiască uraganelor produse de măsuri luate adeseori „după ureche”, fără nici o respectare a legităţilor economice. Am mai spus cândva, repet acum, că alte economii, chiar din ţări dezvoltate, ce ar fi fost nevoite să suporte atâta risipă, atâta dispreţ pentru performanţă, atâta lipsă de preocupare pentru eficienţă şi productivitate, fără îndoială că s-ar fi prăbuşit zgomotos. Economia românească face totuşi PIB şi are câteva sectoare competitive. Necazul e că o mare parte a economiei e lăsată să-şi petreacă viaţa în infirmerie: locul unde se administrează calmante şi se prelungeşte somnul.
De 22 de ani, depănăm în bezna confuziei un gând care ne obsedează: cum să asigurăm mai multă protecţie socială? Ignorând însă răspunsul cel mai firesc: prin protecţie economică. Valoare adăugată greu de realizat într-o societate ca a noastră, dominată de o viziune idilică despre economie.
Acum însă, implacabil, sună ceasul deşteptător: Eurostat ne reaminteşte că, în Uniunea Europeană, din 27 de ţări suntem pe locul 26 în privinţa riscului sărăcirii populaţiei. Un rezultat ce merită să fie analizat până în cele mai mici detalii. Căci fără un diagnostic exact nu există tratament bun.
