x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Neagoe cu fotbalul, Vamă cu avioanele

Neagoe cu fotbalul, Vamă cu avioanele

de Dan Dumitrescu    |    20 Sep 2010   •   00:00

Oltenii s-au făcut între ei. Teodor Crăciunescu, un pui de oltean şi el, este acuzat de oltenii aparţinători de Universitatea că le-ar fi zburat victoria cu Rapidul din bătătură. Principala acuzaţie a gazdelor este aceea că Teodor Crăciunescu le-ar fi făcut cadou giuleştenilor o lovitură de la 11m, lovitură din transformarea căreia a ieşit egalitatea de la Craiova. Rapidiştii, în replică, se dau şi ei loviţi, susţinând că Herea a fost eliminat aiurea după ce i-a umflat mestecăul lui Găman.

Asupra cazului s-a pronunţat, din impostura lui suverană, şi Dumitru Dragomir. El a plantat busuioc dres peste adormirea răposatului. Preşul LPF declară ritos: Au fost penalty şi eliminare corectă la Herea. Mai apoi, pentru a adăuga spuselor sale caratele verdictului indiscutabil, Dragomir şi-a asigurat auditoriul că, în prealabil, s-a consultat şi cu vreo patru, atenţie!, somităţi ale arbitrajului autohton. E clar-dubios! Prima variantă ar fi aceea că, pentru Dragomir, somitatea este totuna cu nulitatea. Bănuiala se înfiripă şi mai tare atunci când ne amintim ce poveşti frumoase spunea gradatul de la ligă despre priceputul Vasile Avram, colegul său de minister de la fluieraşi. O altă variantă posibilă ar fi aceea că, în moţăiala sa, Dragomir s-a referit la somnităţi, şi nu la somităţi. Cert este un singur lucru. Nu este arbitrajul românesc persecutat de un aşa mare număr de somităţi. Dacă mai există câteva voci autorizate în materie, să fim mulţumiţi. Şi să ne rugăm la soartă ca autorizaţii să fie şi cinstiţi cu reputaţia lor atunci când mai spun vorbe prin presa de sticlă, de ureche sau de tipar.

Revenind la meciul de la Craiova, trebuie să recunoaştem că ambiţiile celor două echipe au pus la cale un joc peste media campionatului. Iar Teodor Crăciunescu a punctat şi el într-o medie a arbitrajelor de care am avut parte şi până acum. Cu bune şi rele, fără să dea meciul peste cap, aşa cum alţii au făcut-o într-o mare veselie şi într-o la fel de mare nebăgare de seamă. Teodor Crăciunescu nu a fost sub condiţia sa şi nici deasupra. O astfel de prestaţie era previzibilă. Şi tocmai de aceea cred că toate nemulţumirile oltenilor şi ale giuleştenilor ar trebui să-i vizeze pe cei care l-au delegat pe Crăciunescu la cel mai important meci al etapei. Şi asta în timp ce laureaţii relaţiilor de unsoare grasă au fost plasaţi mai la umbră. Arbitrajul de la Craiova a stârnit un dialog de la distanţă între Dinu Gheorghe şi Eugen Neagoe.

Dialog în cadrul căruia primarul din Giuleşti a reuşit să dea cu gelatina-n fasole într-un mare fel. Eugen Neagoe este foarte economicos în ieşiri publice. Poate chiar zgârcit. Iar atunci când iese înseamnă că este pus la cale de prea multă obidă. După meci, el a contestat penalty-ul din care a egalat Rapidul. Dinu Gheorghe nu putea să-l contrazică tot pe un ton civilizat, fiindcă el e şef. Şi dacă nu băga omul ceva flegmă fudulă nu mai era recunoscut în cartier, nu mai era respectat pe şoseaua de centură a fotbalului. Dialogul celor doi a culminat cu observaţia celui supranumit Vamă, individ care afirmă că Neagoe a fost şi este un nimeni în fotbal. Fudulia şi prostia au concurat asiduu pentru debitarea unei asemenea enormităţi. Dacă n-am avea parte de un fotbal mocirlos, domnul Nimeni ar fi fost astăzi oricare dintre potăile strânse în jurul abatorului.

×
Subiecte în articol: editorial