Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O instituţie a statului român constata, cu mai bine de trei ani în urmă, că un tronson în lucru al unei autostrăzi se construieşte după ureche. Cu referire precisă la rezistenţa mecanică şi stabilitatea construcţiilor.
Nu a fost un control, nu au fost două, au fost „peste 20 de controale la obiectivul Autostrada Bucureşti-Orăştie, lot 3”. Informaţiile noastre indică circa 80 de verificări, concluzia fiind cât se poate de clară: nu e bine. Şi cu toate astea, lucrările au continuat, tronsonul a fost finalizat. Şi aşa cum ne spune instituţia care a controlat -adică Inspectoratul de Stat în Construcţii -, cei peste 22 kilometri de autostradă au fost daţi în folosinţă, trei ani mai târziu, „pe răspunderea exclusivă a CNADNR”.
Conflictul instituţional la pachet cu o lucrare prost făcută şi împachetate într-un buget de reparaţii de 180 de milioane de lei par a fi ingredientele acestei poveşti. Drumul a intrat în reparaţii, fiecare aruncă vina pe fiecare, ca să nu mai spun că defecţiunile se văd diferit de la o parte la alta. De la câteva fisuri, la adevărate cratere şi porţiuni din care ţâşneşte apa.
Ce lipseşte cu desăvârşire din acest circ sunt vinovaţii. În tot acest interval de timp în care se dezbate acest subiect, nu am văzut vreo iniţiativă a cuiva de a face o expertiză: poate că au fost folosite materiale proaste, poate ca stratul asfaltic a fost prea subţire , cât să acopere parandărătul. Poate că ceva a pornit prost.
Fără o expertiză, nu vom afla niciodată unde a fost, de fapt, problema. Fără identificarea problemei, nu vom avea vinovaţi. Fără vinovaţi, totul devine o problemă uzuală de... sistem. Adică un drum prost, ca toate celelalte, singurii vinovaţi de gropile din asfalt fiind şoferii care au trecut pe acolo. Cât despre anchete: dacă tot au început reparaţiile, ce rost are să mai privim în trecut?
