x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Noiembrie, ultimul film

Noiembrie, ultimul film

de Marius Tucă    |    27 Mar 2009   •   00:00
Noiembrie, ultimul film

Atenţie, motor! Ultima scenă, ultima secvenţă, ultima şansă, ultimul mandat se jocă acum. Prezintă: Casa de producţie din deal.



O peliculă plină de figuranţi: ziarişti, miliţieni, şpioni, cameramani, oameni de afaceri, gură-cască, avocaţi, papă-lapte, procurori, miniştri, judecători şi un singur actor în rolul principal. Candidatul! Premiera: noiembrie-decembrie 2009! Specia: lungmetraj! Buget: fără număr. Publicul-ţintă: poporul român! Ţinta: scaunul de la Cotroceni! Durata: cinci ani. Scenariul, costumele şi regia: Candidatul. Dincolo de acest afiş descoperim adevărata premieră: rolul principal e dat, e rezervat. E pentru prima dată în istoria filmului cînd actorul principal nu apare, e peste tot şi totuşi nu-l vede nimeni, e-n toţi şi-n toate cele ce sînt, dar nu apare nicăieri, trage sforile, face jocurile, e jucătorul, e dirijorul, e regizorul, dar nici măcar nu e trecut pe afiş. Toată lumea îi simte prezenţa pe platourile de filmare, în cabine, printre rînduri, printre roluri, printre figuranţi, dar nu apare în pelicula asta. Candidatul vrea direct Oscarul. Nimic altceva nu-l interesează. Atenţie, motor! Ultima scenă, ultima secvenţă, ultima candidatură...

×
Subiecte în articol: editorial