Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu trebuie să fii prea priceput ca să-ţi dai seama că România se apropie repede de incapacitate de plată. Prima afectată de "default" pare a fi datoria internă, pentru că agresarea mediului de afaceri cu taxe va avea un impact dezastruos asupra încasărilor bugetare din cel de-al treilea trimestru.
De altfel, chestiunea incapacităţii de plată am atins-o chiar în primul editorial din acest an ("Reduceţi taxele, nu dobânzile"), când mă întrebam din ce va restitui Trezoreria Statului împrumuturile luate de la Comisia Europeană şi FMI dacă nu-i în măsură să atragă venituri bugetare? Avertizam atunci că BNR deţine o rezervă din care are posibilitatea să-şi achite datoriile, pe când Ministerul Finanţelor nu încasează suficienţi bani din impozite şi taxe pentru a le putea plăti.
După care continuam în cel de-al doilea editorial din 2010 ("Iluzia banilor ieftini"), arătând că anul acesta mai merge să ai recesiune, dar, din 2012, economia ar trebui să genereze o creştere anuală de 8,3% pentru ca Fiscul să colecteze veniturile bugetare necesare achitării împrumuturilor externe. Fapt, de altfel, aproape imposibil de realizat în situaţia în care România a avut sporadic astfel de creşteri, care au venit pe fondul unor fluxuri investiţionale fără precedent, deci în cu totul altă conjunctură...
În fine, într-un articol mai vechi apărut în septembrie 2009 ("Cronica unei crize anunţate... de FMI") spuneam că, în primăvara anului trecut, însuşi FMI menţiona în "dosarul de credit" aferent debitorul numit România: "Alegerile prezidenţiale din toamna acestui an ar putea submina implementarea programului convenit cu Fondul. (...) În timp ce preşedintele, premierul şi ambele partide din coaliţie au semnat programul pe care se bazează Fondul, alegerile prezidenţiale ar putea tensiona relaţiile în cadrul alianţei şi, în ultimă instanţă, ar putea să submineze implementarea efectivă a programului. Dacă ajustarea este incompletă, dezechilibre fiscale mai mari ar putea provoca ieşiri de capital şi riscuri asociate capacităţii României de a rambursa împrumutul".
Politicienii români nu s-au dezis în anul electoral, dar problema nu e reprezentată doar de imposibilitatea de a da banii înapoi CE şi FMI în 2012, ci de aceea că deficitul bugetar de 6,8% din PIB din 2010 e nesustenabil. Banca centrală s-a oferit să discute din nou cu băncile să micşoreze rezerva minimă obligatorie (RMO) în valută, iar, pe baza resurselor eliberate către societăţile bancare, acestea din urmă să ofere bugetului statului un credit în devize străine care să fie convertit apoi în lei la Banca Naţională.
Din păcate însă, băncile, cele mai multe cu capital străin, sugerează că deja sunt supraexpuse pe titlurile statului român şi că, indiferent dacă scad RMO, ele nu prea mai pot cumpăra alte titluri. Ceea ce dovedeşte că, dacă ai o rezervă valutară mare, nu neapărat anulezi toate riscurile, fiindcă n-o poţi direcţiona exact unde ai nevoie.
Dar, mai mult decât atât, chiar dacă băncile ar împrumuta Trezoreria Statului cu banii din scăderea RMO, aceştia ar fi oricum prea puţini faţă de necesităţi. În aceste circumstanţe, varianta cea mai bună este ca România să-şi declare cât mai rapid incapacitatea de plată internă pentru a putea renegocia cu FMI programul de finanţare, în situaţia în care Fondul nu-şi va da seama cine e mai vinovat pentru "default", el sau Guvernul. Dacă se mai aşteaptă însă două luni pentru a se ajunge la o situaţie similară, va fi evident cine e de vină şi riscăm ca Fondul să nu ne mai finanţeze.
Majoritatea celor pe care i-am întrebat despre posibilitatea ca România să intre în incapacitate de plată mi-au răspuns: "Să dea Dumnezeu să nu se întâmple!". Da, numai că "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă". Tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă e rezultatul modului eronat de a gestiona al Guvernului, care a împovărat fiscal mediul de afaceri în plină criză, în loc să-l elibereze, şi care a refuzat să plătească dobânda pieţei alungând investitorii. Şi, aşa cum este firesc, guvernarea prin amenzi ajunge la scadenţă, subliniind faptul că economia e o ştiinţă naturală.
