Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Banca Națională a ajuns să fie confundată din ce în ce mai des cu piața. Dacă anterior cursul valutar interbancar surprins de banca centrală în statisticile sale a fost botezat “cursul BNR” și a apărut așa intenționat și în reclamele băncilor comerciale de la televizor, cotațiile interbancare monetare, ROBOR - Romanian Interbank Offer Rate, omoloaga LIBOR - London Intebank Offerd Rate, au devenit “dobânda BNR” .
După care, în funcție de curs și dobândă, Banca Națională dă vești bune sau proaste, a devenit un fel de piază sau duh, din autoritate monetară s-a transformat într-un organ al superstiției.
Ca să arătăm exact cum e cu veștile bune sau rele, când se fac plăți, cum ar fi cele de la buget, leii sunt antrenați în multe tranzacții pe piață și căutați, iar asta duce la mărirea dobânzilor. Motiv pentru care “sare” ROBOR, care v-am zis cum se cheamă și n-are legătură cu vestea de la BNR, ci cu ceea ce se întâmplă pe piață în vecinătatea sfârșitului de an. Asta fiindcă banca centrală nu are cotații continue pe piață, nu participă nemijlocit la cerere și ofertă, ci băncile comerciale o fac.
Iar dacă în timpul în care BNR dă o veste proastă românilor cu rate de credit prin intermediul ROBOR, dă una bună în ceea ce-i privește pe cei cu împrumuturi în valută, deoarece cursul scade spre 4,77 lei/euro și sub, fapt ce se produce, fiindcă, pentru a se obține lei de Sărbători, nu doar se împrumută lei de pe piața monetară interbancară, ci se vând și devize convertibile contra lei pe piața valutară interbancară.
Așadar, există piață, de aceea cresc dobânzile și se apreciază leul, nu pentru că așa manevrează incantația “voodoo”-ul BNR, care le dă românilor cu veștile proaste în cap.
Dar pentru că tot a reajuns ROBOR în centrul atenției, poate că ar fi bine să amintim de păcatul originar. “Consacrarea” sa ca reper pentru credite vine via OUG 50/2010, fără ca acum politicul să-și mai asume vreun pic responsabilitatea că a abătut atenția de la noțiunea de piață, pe care n-a înțeles-o vreodată.
Și totuși când presa ia atitudine și spune că “iau foc” ratele românilor, nimeni nu suflă vreo vorbă că nu există doar împrumuturi cu dobândă variabilă, ci și credite cu dobândă fixă, neinfluențate nici de ROBOR, nici de curs.
Citește pe Antena3.ro
În cazul acestora lucrurile stau mult mai simplu. Ele reprezintă acordul părţilor, stipulat într-un contract, fără a contrazice în niciun fel cadrul legal în vigoare.
Cu alte cuvinte, două entităţi deschise la colaborare se aşază la masă şi rezultă o înţelegere ce nu constituie reflexia unui act normativ. E piaţă, cu cerere și ofertă.
Ca s-o spun şi mai clar, cu exemple. Un salariat, cu venituri în lei, ia un credit în monedă locală şi urmează să-l achite în rate egale. Este totul foarte clar, riscurile sunt asumate transparent, nu mai apar probleme.
Acum, sigur că la împrumuturi pe 20-30 de ani intră în discuţie dobânzile variabile, fiindcă orizontul e puţin predictibil. Da, numai că la termene atât de lungi intervin şi alte pieţe şi instrumente. Băncile - prin intermediul covered bonds, cum a emis Alpha Bank - îşi pot împărţi riscul cu piaţa de capital, fondurile mutuale şi cele de pensii. Într-un asemenea context vorbim de instrumente de hedging, pe care le putem lua în considerare şi în cazul împrumuturilor de până la 5 ani, dacă se doreşte ca dobânzile să fie fixe.
Şi - în definitiv - dacă privim tradiţional chestiunea, rolul băncilor este acela de asigura capital de lucru pentru comerţ, nu de a finanţa portofolii pe termen lung, pentru că de la acestea a pornit criza în industria bancară.
Iar pe lângă asta mai există şi asigurările. Oare de ce când când folosim sintagma "lumea financiară" pomenim doar de bănci?!
Neînţelegerea financiară a tuturor sistemelor care participă la circulaţia banilor este, în principiu, o problemă a mixului de marketing, deoarece pieţele de la noi sunt cumva rupte şi atenţia e concentrată pe societăţile bancare.
