Nu merita Cioroianu o vorbă bună?

Pentru ce a fost atacat Adrian Cioroianu?
Adrian Cioroianu şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe al României. Parcurgînd reacţiile din presă, n-am fost deloc surprins. Adrian Cioroianu a fost, chiar de la instalarea sa în funcţie, unul dintre cei mai nedreptăţiţi politicieni de presa noastră liberă şi independentă.

Pentru ce a fost atacat Adrian Cioroianu?
Adrian Cioroianu şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe al României. Parcurgînd reacţiile din presă, n-am fost deloc surprins. Adrian Cioroianu a fost, chiar de la instalarea sa în funcţie, unul dintre cei mai nedreptăţiţi politicieni de presa noastră liberă şi independentă. Dosarul campaniei duse împotriva sa impresionează prin grosime. La o lectură mai atentă se poate observa însă o ciudăţenie. Adrian Cioroianu n-a fost atacat pentru felul în care a administrat politica externă a ţării. N-am citit nici un articol prin care să se demonstreze, cu argumente solide şi competente, că o anume decizie a Ministerului de Externe ar fi dăunat interesului nostru naţional. De asemenea, Adrian Cioroianu n-a fost atacat nici în ce priveşte administrarea ministerului pe care l-a condus. N-am citit nici un articol prin care să se arate că vreo măsură luată de ministru ar fi avut consecinţe catastrofale pentru buna funcţionare a ministerului.    

Pentru ce a fost atacat Adrian Cioroianu? Pentru chestiuni ţinînd de comportamentul public. S-a făcut mare caz de tot felul de încălcări ale protocolului diplomatic la întîlnirea cu alţi miniştri de Externe sau în timpul deplasărilor cu preşedintele. Semnificativ pentru adversitatea cu care l-a tratat presa pe Adrian Cioroianu rămîne faptul că nici un ziar din ţările unde ministrul ne-ar fi făcut de rîs, cum declarau mulţi comentatori, n-a scris un rînd pe această temă. Lesne de bănuit că gesturile făcute de Adrian Cioroianu treceau drept compromiţătoare doar pentru jurnaliştii români. La fel de semnificativ rămîne faptul că aceste aşa-zise încălcări ale protocolului diplomatic au fost prezentate ca nişte crime la adresa poporului român. Admiţînd că au fost gafe, cum li s-a zis, apare mai mult decît clară prăpastia dintre fapta propriu-zisă şi comentarea ei în tonuri isterice.

Punctul culminant al acestei nedreptăţi l-a reprezentat campania în cazul Crulic. Din cazul complex reprezentat de moartea lui Claudiu Crulic au fost extrase cu şiretenie doar acele elemente menite a crea o emoţie colectivă de moment împotriva lui Adrian Cioroianu, după modelul folosit în cazul Ludovic Orban. Sporită de concentrarea acuzaţiilor pe ministrul nostru de Externe, cînd, în realitate, vina pentru moartea lui Claudiu Crulic aparţine autorităţilor poloneze. Ca să nu mai spunem că isteriei  de moment, pe cît de mare, pe atît de trecătoare – întîlnită şi în alte cazuri – s-ar fi cuvenit să-i ia locul o dezbatere serioasă  despre ce ar putea face România în cazuri de abuzuri împotriva cetăţenilor ei petrecute în ţări membre UE, presupus democrate.

M-a surprins, în schimb, reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu. Premierul s-a grăbit să declare că a luat notă de demisie şi că va demara procedurile de desemnare a unui alt ministru de Externe. Adrian Cioroianu a fost alături de Călin Popescu Tăriceanu un  an întreg, de la 5 aprilie 2007. Să nu fi meritat ministrul nici măcar o vorbă de mulţumire din partea premierului? Reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu are două explicaţii posibile:

1)  Avem de a face cu un politician fără scrupule, în stare să sacrifice omenescul minim pe altarul supravieţuirii sale în fruntea bucatelor.

2) Abia a aşteptat un pretext pentru a scăpa de ministrul de Externe.