Numai gâsca nu suferă deloc

Strânse ciopor la intrare, ţigănci în blugi strigă "Seminţe, un leu mâna!". Un tip în costum cărămiziu, cu cămaşă albă şi cravată de bal, doarme pe o bancă, picior peste picior. Capul îi cade ritmic în faţă şi pe spate. Când cade pe spate, marginea băncii e ca un tăietor. Arcuit, gâtul scoate la iveală omuşorul.

Ca şi cum şi-ar da seama că ar putea rămâne fără cap, insul cade din nou în faţă, fără să se trezească. După care iar cade pe spate. "Ia susanul, ia susanul!" Alte ţigănci, de astă dată tinere, obraznice, stau pe aleile mari, ca dinţii unui pieptene ştirb, prin care trec şuviţele de inşi fără să se oprească. Se plimbă mândru în sus şi-n jos un băiat de şcoală profesională, cu o fetişcană în fustă până la călcâie şi un fel de maiou cenuşiu strâns pe sânii mari. De pe bancă îl urmăresc, verzi de ciudă, colegii de clasă.

Vin pe aleea principală opt tovarăşi de echipă, în cămăşi scurte şi blugi rupţi dinadins, tatuaţi pe braţele goale. Vin aprigi ca nişte Feţi-Frumoşi din Parcul Libertăţii, cu nişte elastice în mână, de care e agăţată o bilă. Fetele de Profesională, întâlnite în cale, simt cum le trece cu leşin văzându-i cât sunt de bărbaţi.

Pe băncile din scobiturile aleii, îndrăgostiţii se sărută prelung. Lucrurile se petrec altfel. Cei doi se opresc la un moment dat, se aşază pe bancă - ea ştergând cu batista praful - şi, fără nici o introducere, cad unul în braţele celuilalt. Cum lipseşte introducerea, cum totul se desfăşoară muteşte, par doi tovarăşi de echipă care se apucă de lucru de cum au ajuns la serviciu. Chiar lângă mine, unul încearcă să pună mâna pe sânul stâng al iubitei. Ea îl depărtează uşor şi tandru, atât cât să lase impresia că în general e de acord cu asemenea pas, dar trebuie îndeplinite mai înainte anumite formalităţi. Trec prin faţa mea perechi felurite. Privindu-l tandru, una îi spune logodnicului: Căcăciosule! Căcăcilă! cu aerul cu care spui Viteazule! sau Frumosule! Trece o pereche legalizată: soţ şi soţie, cu băieţaşul între ei. Nu se aşază pe bancă. Au unde să facă şi mai mult.

Pe priporul dinspre Monument, doi tătici au lăsat cărucioarele să vină singure la vale şi ei fug veseli, încântaţi, să le prindă. Trece un tip înalt, cu mustaţă cenuşie. Tăticule, ce-i ăsta?, îl întreabă puştiul, care aleargă în faţa lui, pe alee, cu limba scoasă.

Ăsta e drapelul UE, înfipt într-un coş de gunoi.

*

NECAZURILE ALTORA
Un compartiment de clasa a doua, pe ruta care leagă Pătârlagele de Bibonica. Pe băncile jerpelite stau de vorbă cinci călători. Al şaselea nu e luat în seamă, oricât s-ar strădui, pentru simplul motiv că e o gâscă şi aparţine călătorului, mai precis călătoarei de lângă fereastră. Poate ea, ca proaspăt stăpână, ar ajuta-o, însă, din păcate, acum nu prea are timp. E ocupată să-şi povestească necazurile sale:

- Şi, cum vă spuneam, a murit, săraca! Aşa vine beleaua pe capul omului! Râzi, glumeşti şi deodată te loveşte nenorocirea!

Ga-ga-ga!, face gâsca, încercând să sară din coş. Femeia se opreşte şi îi plesneşte una peste cap:

- Stai, dracului, la un loc!

După care îşi reia smiorcăitul. Într-o clipă, veselia care domnise mai înainte se curmă. Liceanul înghite pe furiş o bucată de slănină. Domnul de la fereastră, profesor, probabil, îşi rumegă gândurile. Meditează, probabil, la nemurire şi la mai cine ştie ce.

- Da, a murit, sărăcuţul!, se aude tânguitul femeii.

Călătorii s-au posomorât. Într-o clipă, asupra lor năvălesc gânduri negre. Liceanul îşi aminteşte de examenul din toamnă. Dracu' ştie dacă o să-l ia! Domnul se gândeşte că nevastă-sa vrea să divorţeze. Un ţăran din Bibonica se întreabă dacă o să mai găsească vaca vie.

- Ce să-i faci?!, oftează o bătrână care a înmormântat trei bărbaţi şi se pregăteşte de propria înmormântare.

Femeia, căreia i-a murit bărbatul, plânge mai departe.

- Ga-ga!, face gâsca.

*

AGLOMERAŢIE
După o oră şi jumătate, autobuzul catadicseşte să vină. Pe uşa brusc deschisă zboară afară un tânăr înalt, cu bască şi galoşi, care trebuia să coboare cinci staţii mai înainte. Înghiontindu-se, bruftuluindu-se furioşi, agăţându-se de tot ce întâlnesc în cale, cei din staţie îl urcă înapoi, în autobuz, strivindu-l de ferestre. Zadarnic se zbate nenorocitul. Chiar să vrea, cei care-l împing cu burţile, cu spatele, cu coatele nu mai pot face nimic. O altă masă de oameni, întunecată şi placidă, îi împing şi pe ei, uşor, dar implacabil, spre fundul autobuzului.

- Dă-te, dom'le, mai încolo, ce te-ai cocoţat în spinarea mea?!

- Ah, ah, piciorul!

- Daţi-mi voie, cobor la prima!

- Dacă vreţi să vă mutaţi un pic mai încolo, de o jumătate de oră staţi pe piciorul meu!

- Vasilică, Vasilică, te-ai urcat?

O femeie mărunţică, îmbrobodită şi sărmană, abia mai răsuflă între mai mulţi zdrahoni de bărbaţi. De la suire nu mai ştie ce se întâmplă cu ea. Habar n-are prin ce staţii opreşte autobuzul şi nici prin ce oraş călătoreşte, deşi la urcare se mai afla în Bucureşti încă. Nu se poate apuca de nimic. Valul de oameni, purtat în toate părţile de virajele şi opririle autobuzului, o duce şi pe ea în neştire. Noroc că insul de lângă ea, mai înalt, îi face cronica traseului pe care merg. Am ajuns la capăt!, o anunţă crainicul, nu ştiu de ce brusc înveselit.

din volumul "Veselia generală" în curs de apariţie