O iluzie: "Golful Emanciparii"

Adevarul e ca noi, romanii, nu am dobandit inca respectul cuvenit fata de legitatile economice. Pentru asta am platit mereu cu varf si indesat. Platim si acum. (...) Nimeni nu poate sa desfida nici legile naturii, nici pe cele ale economiei fara ca, apoi, sa poarte povara unei astfel de nesabuinte.

Motto:
Noi, romanii, nu am dobandit inca respectul cuvenit fata de legitatile economice. Pentru asta am platit mereu cu varf si indesat. Platim si acum.

Nu cred ca acordul cu FMI ar fi murit. Acordul e in viata si, cel putin pana in iulie 2006 - indiferent de divergentele sau de punctele de vedere diferite dintre Guvern si Fond - , cerintele stipulate in acest document nu pot fi sfidate. De aici, si nedumerirea legata de acele cantece de sirena ce ne ademenesc in "Golful Emanciparii". Mai ales ca, recent, Raportul Comisiei Europene, ce ne da atatea dureri de cap in aceste zile, mai ales din cauza avertismentelor primite de la Bruxelles, a reluat metodic, intr-un intreg capitol, toate cerintele Fondului Monetar International.

Emanciparea invocata e o iluzie. Pentru ca fata de cerinte izvorate din legitati economice, cum sunt corelatiile salarii-productivitate, consum-productie si multe altele, nu poate fi vorba de emancipare. Am putea noi sa speram, in aceasta lume in care tot ce este legat de munca, de consum si de productie se cuantifica, se sintetizeaza in indicatori economici, pentru o exacta masurare si pentru a pune neincetat in balanta deciziile si rezultatele lor, ca ne-am emancipa judecand lucrurile numai "dupa ureche", lautareste, fara nici un fel de partitura in fata?

Adevarul e ca noi, romanii, nu am dobandit inca respectul cuvenit fata de legitatile economice. Pentru asta am platit mereu cu varf si indesat. Platim si acum.

In istorie, ori de cate ori au fost sfidate legitatile economice a iesit rau. Atat pentru tarile mici, cat si pentru tarile mari. In ceea ce ne priveste, avem destule exemple, fie din vremea planificarii centralizate, fie din timpul pe care il numim "tranzitie", de incarcare a notei de plata a societatii pentru nesocotirea legitatilor economice.

Nimeni nu poate sa desfida nici legile naturii, nici pe cele ale economiei fara ca, apoi, sa poarte povara unei astfel de nesabuinte. Sigur, s-ar putea declara ca... de maine nu mai actioneaza legea cererii si ofertei... Sau legea gravitatiei... Multe ar putea sa fie declarate, dar viata isi urmeaza cursul. A ignora legile naturii, ale societatii, ale economiei inseamna autocondamnare. Ce vorbe ar putea sa desfiinteze criteriile naturale impuse in productia de marfuri? Sau legitatile cantitative ale circulatiei masei monetare? Viata ar iesi din matca normalitatii.

Numai legitatile pietei pot sa garanteze o desfasurare normala a vietii economice. Sa asigure reglajul vietii economice intr-o tara, in raport cu dinamica factorilor interni si externi.

Dar avem noi, in Romania, o viata economica normala? O stare normala in economie incepe de la cunoasterea realitatii, la timp si pe baze stiintifice. Pe aceasta temelie se cladesc raporturi corecte intre cerintele si posibilitatile economiei nationale, pe de o parte, si nevoile de consum productiv si neproductiv, pe de alta parte; intre dotarea tehnica, forta de munca, resursele materiale, mobilitatea, capacitatea de actiune si rezultatele utile; intre cifrele de afaceri si cheltuielile pentru obtinerea lor; intre baza de materii prime, de energie si productia de mijloace de productie, de bunuri de consum si de servicii; intre import si export; intre cantitatea si calitatea produselor.

Intotdeauna, in stare de normalitate, echilibrul economic se realizeaza intre cerintele rationale si posibilitatile reale, insumand cu deosebire resursele materiale, financiare si umane. Concordanta fiind nevoie a se implini, concomitent, in plan structural, cantitativ si calitativ. In esenta, astfel de cerinte ne sunt puse in fata de FMI si de Uniunea Europeana. A le sfida inseamna oare emancipare?