După invalidarea sa de către Biroul Electoral Central, Sorin Oprescu a ţinut o conferinţă de presă. Teza principală a intervenţiei sale, sesizată de toţi comentatorii: Scoaterea sa din cursă a fost rezultatul unei lucrături.
După invalidarea sa de către Biroul Electoral Central, Sorin Oprescu a ţinut o conferinţă de presă.
Teza principală a intervenţiei sale, sesizată de toţi comentatorii:
Scoaterea sa din cursă a fost rezultatul unei lucrături.
Am parcurs cu atenţie reacţiile la acest discurs.
Nu m-au surprins cele aparţinînd politicienilor.
Cele de solidaritate (venite din partea liberalilor) au stat sub semnul ipocriziei.
Cele de condamnare (aparţinînd cu precădere PSD-iştilor) au dat curs lichelismului.
M-au surprins, în schimb, reacţiile jurnaliştilor, unele iscălite de condeieri cu pretenţii.
Prin statut, presa trebuie să se ridice împotriva lucrăturilor mizere.
Se îndoieşte vreun om cinstit, fără nici un interes în bătălia politicianistă pentru ciolan, că luarea la puricat de BEM a fiecăreia dintre cele peste 40.000 de semnături de susţinere şi-a avut rădăcina în severitatea de tip nemţesc faţă de aplicarea legii?
Să fim serioşi!
1) E prima dată după decembrie 1989 cînd un candidat e eliminat din cursă invocîndu-se neglijenţe în alcătuirea listei de semnături. La alegerile prezidenţiale anterioare au fost candidaţi independenţi denunţaţi de presă ca avînd falsuri de proporţii. Deşi simpla candidatură la Preşedinţia Republicii aducea persoanei o expunere publicitară ieşită din comun, nimeni n-a purces la verificarea listelor.
2) Legea trebuie interpretată în spiritul şi nu în litera ei.
Cerinţa unor date personale pentru cei care semnează e dată de nevoia de a nu trece nume false pe listă.
Prezenţa Codului Numeric Personal excludea această posibilitate. Cei de la BEM ar fi trebuit să ţină cont de asta.
În ce a constat lucrătura?
În îndeplinirea unei comenzi care suna cam aşa: "Găsiţi-i ceva care să-i invalideze candidatura!". Şi cei de la BEM i-au găsit.
Asemenea unor miliţieni care şi-au propus să amendeze cu orice preţ un conducător auto.
E practic imposibil să nu găsească ei ceva.
Sub acest semn, mi se par ciudate eforturile unor jurnalişti de a justifica şi chiar aplauda acţiunea celor de la BEM.
Sigur, spre deosebire de ceilalţi candidaţi, Sorin Oprescu nu era o vacă de muls pentru ziarele şi televiziunile aflate în disperată căutare de publicitate contra cost şi pentru jurnaliştii care văd în anii electorali un fericit prilej de a mai face şi ei un ciubuc.
N-are în spate banii unui partid şi, în plus, mai e şi zgîrie brînză.
Asta nu înseamnă că presa – şi aşa grav compromisă – trebuia să ajungă pînă acolo încît să justifice o lucrătură mizeră.
Citește pe Antena3.ro