O viaţă cu oglinda după tine

Destinul ni se infatiseaza uneori in carne si oase. Gemenii univite­lini au toate motivele sa invoce soarta, fiindca se regasesc, in tot ce simt si in tot ce sunt, ca intr-o oglinda pe care nu poti s-o ignori, unul in celalalt.

Am citit in studentie o carte despre gemenii univitelini si ce am aflat despre conditia de replica in absolut mi-a cam dat peste cap multe dintre convingerile pri­vitoare la drumul omului in viata. Cazul cel mai halucinant era acela al doi baieti, separati imediat dupa nastere, primul crescut de o fa­milie de greci la Atena, al doilea ramas la ai lui, in Bucuresti. Desi nu stiau unul de altul si s-au facut mari in medii diferite, au devenit amandoi hoti, savarsind acelasi gen de nelegiuri, nu numai in aceeasi ani, ci si in aceleasi zile ale anilor respectivi!

Ca si cum ar fi comunicat printr-un cod al fata­litatii, iar distantele de toate naturile dintre ei – educatie, kilometri si societate – ar fi fost neputincioase in fata imperativului genetic. Noi, indivizii unici, avem doar prin exceptie imaginea a ceea ce reprezentam in ochii celorlalti. Am vazut candva un film de amatori realizat pe o plaja, vara, si nu m-am recunoscut decat tarziu si cu o jena accentuata in individul incruntat si caraghios care se misca de colo, colo fara rost. Unii, desi n-au cum sa stie ce impresie fac in societate, nici daca trec drept urati ori simpatici, se detesta. Am vazut, in atelierele unor pictori, autoportrete razuite, abuzate ori recuzate, desi mie imi pareau expresie vie si in caracter. Artistii se uitau in oglinda si nu se placeau. Se razbunau, pentru ce le spunea oglinda, pe tablou.

Cazul cel mai tulburator a fost acela al unei pictorite, e adevarat cu o statura mai barbatoasa, dar nu neaparat o femeie neatraga­toa­re, care le-a lasat urmasilor in atelier cateva zeci de autoportrete, de la douazeci pana la saizeci si cinci, toate mazgalite, scrijelite si partial acoperite cu o vopsea murdara. Nu-ti trebuia multa patrundere psihologica, pentru a intelege ca femeia se detesta.

Gemenii univitelini lasa impresia, prin modul in care isi traiesc dualitatea, ca iau lucrurile asa cum sunt, ca sunt consolati pana la pragul multumirii de sine de faptul ca pot exista in tandem. In cartea de care am pomenit mai sus e relatat si cazul a doua familii de ge­meni univitelini. Gemeni ca­satoriti cu gemene! Autorul re­cunostea ca imaginatia sa a re­fuzat sa inainteze si ca i s-a parut inu­man sa cerceteze cum convie­tuiau cele doua cupluri trase la in­digo in doua apartamente veci­ne, dar cu o usa secreta, practicata ulte­rior in peretele despartitor.

Probabil ca, daca nu s-ar fi inventat oglinda, oamenii ar fi fost mai toleranti cu locul lor in viata.