x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O zi fără...

O zi fără...

de Mihaela Rădulescu    |    23 Oct 2010   •   00:00
O zi fără...
Am făcut un experiment care a durat o săptămână. I-am propus fiului meu să ne facem un program de şapte zile şi în fiecare zi să renunţăm la ceva ce ni se pare extrem de important în viaţa noastră. Am stabilit mai întâi care sunt acele lucruri fără de care ni se pare că nu putem trăi şi am început. Luni a fost ziua în care am decis că nu vom folosi nici un fel de aparatură electro­nică - televizorul, IPad-ul, laptopul, telefonul, Nintendo şi chiar nimic din ce funcţionează cu baterii. A fost relativ uşor, până ne-am dat seama că şi aragazul e electric şi a trebuit să mâncăm ce era în frigider (pe care nu l-am scos din priză - concesie acceptată). Am citit, am desenat, am jucat şah şi ziua a trecut uşor. Marţi a fost ziua de renunţare la orice are zahăr. A trebuit să citim împreună toate etichetele, ca nu cumva să ne abatem de la regulă. O zi grea pentru fiul meu...

Miercuri ne-am distrat renunţând la... cuvinte vorbite. Toată după-masa (căci la şcoală era imposibil) am vorbit prin semne sau ne-am scris. Cred că a fost ziua cea mai amuzantă pentru amândoi. Joi am renunţat la... o mână. Ne-am legat reciproc mâna dreaptă la spate şi am realizat că e foarte greu să ne descurcăm în multe situaţii. Ne-am ajutat râzând la toate treburile care necesitau două mâini şi am reuşit să apucăm noaptea fără disperare. Vineri am tras la sorţi care dintre noi îşi va petrece după-masa... legat la ochi. Pentru că el a fost alesul, am decis să împărţim ziua în două părţi şi fiecare dintre noi să trăiască experienţa de a face totul fără vedere. La început părea amuzant, dar în mai puţin de-o oră fiul meu era în panică şi nu-i mai plăcea prea tare joaca asta...

Am hotărât să respectăm termenul de trei ore pentru fiecare şi, cu mari eforturi, am reuşit. Sâmbătă trebuia să trăim făcând tot ce voia celălalt, deci nimic din ce aveai cu adevărat de gând să faci - fiecare dintre noi îi dădea celuilalt o treabă în­curcată, neplăcută sau doar nefirească. N-aveam voie să ne împotrivim, deşi aş fi avut argumente să-l conving că e cam ciudat să mă duc până la vecina de palier şi să-i spun că face zgomot noaptea şi nu putem să dormim!?! Biata femeie are 60 de ani...

În fine, duminică am ales să re­nun­ţăm la... toate regulile şi să facem tot ce n-avem voie. Limitele erau, desi­gur, cele de siguranţă (căci nici unul dintre noi nu avea de gând să sară de la balcon sau să-şi bage degetele în priză!) Aş spune că a fost ziua cea mai interesantă, măcar pentru faptul că înţelegeam ce anume îşi doreşte să facă din tot ce ştia că nu-i dau voie în mod normal.

Poate că jocul acesta, descris atât de sumar, nu vă pune pe gând atât de profund cum ni s-a întâmplat nouă jucându-l până la capăt. Dar în sufletul meu de mamă ştiu sigur că în fiecare zi fiul meu a învăţat o lecţie vitală despre cât de norocoşi suntem să putem vorbi, să putem vedea, să putem folosi două mâini, să avem toate obiectele acelea pe care ni le-am dorit şi, peste toate, despre cât de important e să trăieşti respectând nişte reguli atât individual, cât şi în doi.

×
Subiecte în articol: de pus pe gând