Oameni care

Are un păr rar, scurt, cu şuviţe albe, slinos, ochelari cu rame şi lentile groase, un tricou masculin marinăresc, jeans largi, nenumărate sacoşe, o faţă buhăită, excedată de căldură şi de nepoţica antipatică şi răsfăţată la vreo 5 ani, care nu stă locului o clipă şi din două în două minute îi spune “Babo, babo, babo!”. Se află înaintea mea la casa de marcat. “Babo!” are o geantă imensă gen sac, un portofel foarte gros şi un purcoi de bani în mână. A cumpărat puţine, sub 100 lei, dar vrea să plătească cu cardul. Îi spune PIN-ul casierei, dar PIN-ul e greşit.
­ Nu se poate, ăsta e…
­ Babo! Babo! Babo! mă loveşte nepoţica cu capul în burtă, deşi stau la distanţă. Creatura are nişte mişcări imprevizibile de păpuşă isterică şi dezarticulată.

“Babo!” scoate o agendă soioasă din geantă, caută o vreme prin ea ­ ah, da, nu găsea pentru că trebuie să schimbe ochelarii, schimbă ochelarii, şi… citeşte din agendă acelaşi PIN. Casiera se strâmbă plictisită, mai încearcă o dată, nu merge, i se blochează maşinăria, îi dă cardul înapoi privindu-i cu interes purcoiul de bani din mână, “Babo!” bagă cardul între celelalte multe şi zice:
­ Ah, era cardul greşit… luaţi-l pe ăsta.
­ Babo! Babo! Babo!, nepoţica se dă cu capul de marginea metalică a tejghelei, că burta mea s-a retras mai în spate.
­ Acum trebuie să încasez la altă casă, că asta s-a blocat, zice casiera. Cea mai apropiată altă casă este ocupată, evident, cum era şi cazul, să opereze o plată cu cardul, nu cash, aşa că stăm să se elibereze terminalul.
­ Babo! Babo! Babo!

Evrika, PIN-ul e bun, cardul e bun, îmi vine şi mie rândul, după vreo 15 minute. Ies şi, în faţa magazinului, “Babo!” stă într-un cerc de plase şi sacoşe de plastic şi tot mută lucruri dintr-una în alta, confuză. Nepoţica cea isterică se învârte în jurul amenajării ca un bărzăune fără cap şi strigă, evident, “Babo, babo, babo!”.
Oameni care.

Oameni după care stai la coadă la farmacie pentru că ei cred că se află de fapt în vizită la medicul de familie. Consultaţie gratis. “Da’ ştiţi, uneori noaptea mă trezesc foarte balonată, ce mi-aţi putea da? Asta? Şi e bună? Da’ nu e prea scumpă, că io luam altceva mai ieftin?” Dacă mai scoate şi o reţetă, s-a terminat, e mai bine să pleci să bei o cafea. Dacă rămâi, după o vreme, privirile ţi se întâlnesc cu ale farmacistei într-o conspiraţie de asasinat.

Oameni după care stai la coadă la ATM ca şi cum ei ar fi singurii utilizatori din lume ai aparatului. Îşi consultă finanţele, bagă carduri, scot carduri, scot bani, depun bani, tastează nesfârşite concerte mute de pian, se miră de ce văd sau nu văd pe carduri, dau telefoane să se lămurească, se ceartă, înjură, scot chitanţe, scot carneţele în care notează ce scrie pe ecran, pozează ce scrie pe ecran cu smartphone-ul, îşi notează în telefon lucruri.
Oameni care.