Oana Stancu: Ţara te vrea prost!

"Ah, ce frumos / Viitorul luminos / Li se arată celor idioţi / Deci fii supus / Faţă de cel mai sus pus / Nu uita că ţara te vrea prost"

"Ah, ce frumos / Viitorul luminos / Li se arată celor idioţi / Deci fii supus / Faţă de cel mai sus pus / Nu uita că ţara te vrea prost"

În locul celor de la Sarmalele Reci, pe la microfon se perindă nişte domni şi doamne cunoscuţi. Unii şi după nume, alţii doar după faţă. Unii parlamentari, alţii miniştri, alţii şefi de partid, ba un preşedinte, ba un premier. Scălămbăindu-se pe ritmul piesei, săltînd într-un picior, se bucura pentru fiecare român care nu ştie, care uită sau pe care pur şi simplu nu-l interesează. Cu cît mai mulţi şi mai proşti, cu atît mai uşor de manipulat.

Dacă nu ştiu, uită sau nu-i interesează, atunci nici un pericol în faptul că săptămîna trecută mărirea pensiilor ar fi pus în pericol fondurile pentru sănătate sau pentru infrastructură. Iată că săptămîna aceasta sînt, iar românii trebuie să se bucure de criza din Statele Unite, pentru că vor putea cumpăra proprietăţi peste ocean! În felul acesta se rezolvă şi problema cu autostrăzile. La americani sînt! Cei care rămîn pe aici îşi vor direcţiona oricum "aprecierile" către ministrul Transporturilor, cel mult, care va plăti – sau nu – în alegeri. Premierul, ministrul de Finanţe, partidul aflat la guvernare scapă! Pentru că aceia care nu ştiu, uită sau nu-i interesează nu cunosc cifrele alocate infrastructurii şi nu au cum să ştie că banii aceia sînt numai buni să faci drumul pînă la Sălcuţa, nu vreo autostradă.

Cei care nu ştiu, uită sau pe care nu-i interesează înghit rapid şi inocenta greşeală "tehnică": salariile profesorilor cresc de la 1 octombrie, nu de la 1 noiembrie.

Cei care nu ştiu, uită sau pe care nu-i interesează nu sancţionează treceri spectaculoase de la stînga politică la dreapta politică, alianţe cu Vadim şi nici alianţe între liberali şi social-democraţi. Nu se întreabă nici de ce un guvern liberal e preocupat mai degrabă de pensii decît de salarii, încurajează mai degrabă consumul decît productivitatea. Nu protestează nici pentru că un guvern liberal nu le încurajează pe mamele care muncesc şi cîştigă mult să facă prunci, ci pe cele care stau acasă, trăgînd nădejde de trai din alocaţia copilului.

În faţa celor care nu ştiu sau uită sau pe care nu-i interesează domnii şi doamnele de la microfon se vor prezenta în aceste alegeri neprihăniţi, cu tolba plină de reuşite şi de promisiuni, apoi de blesteme şi avertismente în privinţa adversarului. Îşi vor construi mesajele în funcţie de ce vor aceştia să audă sau de ce îşi închipuie că vor să audă. Le vor vorbi despre votul uninominal şi despre cît de mult s-au bătut pentru el. Îl vor aduce pe tavă poleită ca pe jertfa supremă în beneficiul alegătorului. Ce contează că, după vot, alegătorul va constata că preferatul comunităţii, cel clasat pe primul loc, nu este şi cîştigătorul mandatului? Că nici al doilea clasat nu este alesul, ci abia al treilea? Cei care nu ştiu, uită sau pe care nu-i interesează nu vor cere oricum socoteală pentru referendumul în care 81,3% dintre participanţi au cerut să-şi aleagă parlamentarul ca pe primar, în două tururi. Mai-marii ţării i-au salvat de la polarizarea voturilor în beneficiul a două partide mari, favorizîndu-l pe al treilea. Independenţii să-şi ia gîndul. Şi, dacă termină cursa pe locul întîi, au o şansă la un milion să obţină 50% plus unu din voturi.

Ultimii pe lista sfidării, trei milioane de români aflaţi peste hotare. Discriminaţi pe baza suspiciunii că ţin cu preşedintele, nu cu premierul, au rămas cu dreptul de vot doar pe hîrtie. Dacă ţin neapărat, atunci să străbată ţara de adopţie pe banii lor, să stea la coadă la consulat şi să spere că vor apuca să voteze pînă la închiderea urnelor. Şi, ca să-şi mai domolească zbaterile democratice, să afle că oricum ei toţi, trei milioane, vor trimite în Parlament tot atîţia aleşi cît un cartier bucureştean.

"Ah, ce frumos viitorul luminos/Nu uita că ţara te vrea prost!"